De ce nu te măriţi?

Este o întrebare care mi se pune de cel puţin 300 de ori pe an. Asta de când am împlinit 22 de ani. Acum am 37 iar dacă fac un calcul băbesc, cred că am auzit această întrebare (sau variante) de cel puţin 4500 de ori, până acum.
Ceea ce mă miră este de ce lumea este aşa curioasă despre viaţa altora. Consider că această întrebare este indiscretă şi că ar trebui folosită doar între prieteni foarte buni.
Personal, nu întreb niciodată un cuplu fără copii de ce nu are copii pentru că, îmi imaginez, este treaba lui. Cine ştie cât au încercat şi nu au reuşit; să vin cu o întrebare de acest gen ar însemna să le sucesc cuţitul într-o rană deschisă! Este lipsit de tact/sensibilitate şi de respect.

Dar hai să răspund totuşi, (din nou) povestind o întâmplare care nu a avut nimic hazliu în momentul în care am trăit-o. Acum are ceva.. haz.
Eram la bâlciul (a doua zi parcă) din satul în care m-am născut, încercând să cumpăr îngheţată de la căruţă. Nu pentru mine, nu mă dau în vânt după îngheţată.
Cobor tacticoasă din maşină, cu o rochie scurtuţă, sandale cu toc, părul în vânt, rujată.. ce să mai: eram la 4 ace. Mă îndrept spre căruţa aflată în faţa bisericii şi cer 4 îngheţate duble. În acel moment coboară şi sora mea (să mă ajute) şi-l întreabă pe vânzător ce face. Mă uit la tip şi nu-l cunosc:
„ehi, o fi vreo cunoştinţă de-a surorii mele, ea cunoaşte foarte multă lume”. Dar vânzătorul „popular” mă întreabă cine sunt şi de ce sunt cu sora mea. „Păi suntem surori”, zic.
Vânzătorul
---Aaa, deci tu eşti Cristina?
Eu
--- Da, sunt eu. Dar dvs. cine sunteţi? Ne cunoaştem?!!
Vânzătorul
---Cum să nu, sunt soţul lui cutare, dar nu locuiesc în sat.
Eu.
--- Okay. Mulţumesc pentru îngheţată şi dau să plec. Nu aveam familiaritate cu tipul. Însă el nu se opreşte din vorbit întrebându-mă de toată familia. Tata, mama, fraţi - bunici până ajunge la mine cu întrebarea fatală:
--- De ce nu te-ai măritat?!
Mă uit la el un pic alterată şi nu răspund. Atunci el, fiind o persoană extrem de isteaţă, zice
Nu te-a cerut nimeni, nu?!” Şi izbucneşte în râs. Era o glumă, nu ştiu.
Nu mi s-a părut deloc ilar ba chiar foarte deplasat. Probabil pentru că eram de cealaltă parte a baricadei.
Schiţez un zâmbet ironic încercând din răsputeri să mă abţin, gândind că nu se merită. Dar nu am putut să rezist şi-am replicat zâmbind prosteşte:
Păi cum să mă ceară, frate, nu te uiţi cum arăt... şi mai sunt şi proastă pe de-o parte, cine m-ar putea cere cu aşa calităţi?!”

Cum am mai zis, nu este o crimă să nu te căsătoreşti. Unii sunt făcuţi pentru căsătorie, alţii nu.
Să te măriţi nu este deloc greu şi cred că multe femei sunt de acord.

Să găseşti persoana potrivită ţie, în schimb, e foarte frustrant. 
Personal, nu am vrut niciodată să mă mărit. Nu e că nu m-am gândit la asta. Am făcut-o, de câteva ori, dar când ajungeam faţă-n faţă cu faptul aproape împlinit, mă apuca aşa o groază că nu puteam să nu mă-ntreb ce dracu a fost în capul meu?!
Nu stau eu bine singură? Ba chiar foarte bine!

Nu mă obligă nimeni să mă uit la o transmisiune care nu-mi place. Nu trebuie să gătesc carne când nu vreau şi nu am pe cine să dau vina niciodată, aşa că nu am de ce să să mă cert! Etc. Mai bine de atât NU SE POATE! :)  

Post a Comment

9 Comments

  1. Cred ca intrebarea fireasca care reiese dupa ce am citit acest articol este: Si pana la urma...de ce nu te mariti? :)) (e retoric....nu m-am putut abtine) :)

    ReplyDelete
  2. Poza pe care ai ales-o se reflecta perfect atitudinea mea fata de casatorie! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Îmi place mult atitudinea asta. Dacă aş gândi ca tine... da+ sunt stranie rău... eu. =))

      Delete
  3. Ei...nu cred ca esti stranie. Suntem liberi sa ne traim viata cum dorim, si ar trebui sa ni se respecte deciziile. In plus....numai tu stii de ce ai luat aceasta decizie....( sunt diversi factorii ce duc la o anumita fapta) si fiecare cu experienta lui/ei de viata. Nu toti trecem prin viata la fel.

    ReplyDelete
  4. Da, unii sunt de-a dreptul crudeli când se tratează de sentimentele altora. Li se pare că au dreptul şi nu este nimic rău în a face întrebări de genul. Singurul lucru ce putem face este să ne vedem de ale noastre, fără să ţinem cont de ei. Pe oameni nu-i împacă nimeni, niciodată.
    Îmi pare rău că s-a încheiat căsătoria ta, dar mă bucur să aflu că ai început să zâmbeşti când auzi astfel de indiscreţii. Este greu, dar se poate (până la urmă). Aşa şi trebuie! Întotdeauna am afirmat că trebuie să ne înconjurăm de oameni cu care avem afinități, care nu ne umilesc/rănesc = trag înapoi.
    Mulţumesc tare mult. Nu ştii cât mă încurajează să citesc astfel de aprecieri. Din nefericire, nu toţi gândesc ca tine. Superficialitatea este predominantă. Adevărul nu mai "la modă".

    ReplyDelete
  5. Ha, ha, imi place sarcasmul tau Cristina. Fraza aceea e mortala! Si eu folosesc cuvintele la fel, cine intelege, stie ce vorbesc. Ii dai omului ce vrea sa auda, doar ca trebuie sa citeasca printre randuri...Daca are ochelarii la el. Adela

    ReplyDelete
  6. Ehehehe... oamenii sunt creaturi bizare. O palmă peste ochi poate i-ar face să vadă mai bine... dacă nu aud și nu pricep. Dar... nu-i bună violența. Cu o floare atunci. Înaltă viață de-acum.

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>