Tuesday, 18 February 2014

Nu mai avem nimic sfânt

O precizare este fundamentală: Intenţia mea nu este să critic, să judec, să acuz.
Nu mă cred mai şmecheră, nu mă ruşinez că sunt român, dimpotrivă.
Dar lucrurile se întâmplă, din nefericire. Sunt fapte cu adevărat întâmplate la care am asistat personal. 

După ce am petrecut o mare parte din viaţa mea în Italia, am decis să mă întorc acasă. Ştiam că lucrurile nu stau, încă, bine aici. De multe ori m-am întrebat cum naiba ne-au primit în Europa cu atâtea lipsuri şi mentalităţi absurde. Dar se ştie deja: aveau nevoie de noi, de bogăţiile noastre, adică de ce a mai rămas. Voiau să ne ia totul, altfel nu ne-ar fi primit nicicând!

Mă pregătisem psihologic mai înainte cu un an de a mă întoarce, dar şi astăzi, după mai mult de 3 ani, reuşesc să mă „minunez” de nenumărate chestii.

Acum vreo 5-6-8 (?) ani, într-o vizită în România, am fost să fac cumpărături la nişte standuri din oraşul meu. Nu erau deschise încă supermarketurile de azi. Cum era amenajată marfa, nu mă surprindea deloc: e România, nu poate fi altfel.
Ce m-a surprins a fost atitudinea vânzătorilor. Nu puteai să întrebi nimic, nu puteai să ceri să ţi se arate un produs că te întrebau rapid cu răutate: „ai de gând să cumperi sau eşti doar curios”?. Şi câte şi mai câte absurdităţi unice! Pe mine nu mă puteau răni, eram imună... mai bine zis: ştiam că voi sta puţin şi mă voi întoarce într-o ţară PUŢIN mai civilizată. Suportam cu stoicism răceala, chiar ura, din ochii UNOR vânzătoare.
La un moment dat aud o voce răstindu-se la cineva. Mă întorc şi văd o biată bătrânică cu privirea în jos în faţa unei vânzătoare foarte tinere. Mă apropii inconştient să înţeleg ce dracu se întâmplă.
Aud o voce slabă care se scuza zicând cu durere și rușine în glas:
--- „Nu voiam să deranjez pe domnişoara vânzătoare, însă aș fi vrut să vad dacă acel obiect este ceea ce caut”.
Şi atunci „domnişoara” se răsteşte şi mai tare:
 --- „eu nu sunt pion să mă muţi cum vrei tu, ori cumperi ori nu cumperi!”.
Am albit la faţă de oroare, pe urmă tot sângele mi s-a urcat în obraji şi cu inima bătând nebuneşte mă apropii mai tare, şi intervin uitându-mă la bunica care tremura de ruşine. Avea mâinile crăpate de atâta muncă!
---„Cum vă permiteţi, domnişoară, să vă răstiţi în halul ăsta la un client? Bătrânica asta a muncit toată viaţa ei, numai Dumnezeu ştie ce a îndurat iar Dvs. urlaţi fără nicio milă la ea?! Cine v-a angajat aici, unde este proprietarul, vreau să fac o plângere. Nu aveţi pic de respect!
Vânzătoarea uitându-se cu aroganţă: 
---„Pe tine ce te interesează? Ştii ce-l doare pe proprietar?! Ce te bagi? Ştii cât „salar”am?!
Am mai discutat câteva minute cu ea, (proprietarul nu era) am cerut să i se arate urgent bunicuţei ce voia şi după ce bunica, bulversată total, a cumpărat obiectul pentru că era exact ce voia (nu vedea la distanţă), am plecat din magazin plângând în hohote de durere (jurând să nu mă mai întorc niciodată acolo).
Cum este posibil să tratăm cu atâta răutate o altă persoană? Oare nu mai avem nimic sfânt pe lumea asta în afară de bani?!

Da... e adevărat că vânzătoarele au salarii foarte mici (știu foarte bine), chiar şi-n ziua de astăzi, dar respectul NU se plăteşte!
Am fost şi eu vânzătoare, am fost ospătăriţă, etc, dar NICIODATĂ nu am lipsit pe cineva de respect.

Este o „meserie” care cere multă răbdare şi NU este admisibil să refuzăm să arătăm unui posibil client un obiect.
Nici înainte de a pleca în străinătate nu eram de acord cu asemenea comportamente, acum şi mai puţin.

Oameni... nu vă vindeți sufletul diavolului pentru bani. Ori de câte ori tratați pe cineva fără respect, gândiți-vă că ați putea fi voi în locul lui, sau poate părinții, un familiar. Cum te-ai simți?!

Reacţii:

4 comments:

  1. noi suntem romani! si trebuie sa ne mandrim!:*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ne mândrim când avem cu ce să ne mândrim. Când nu... nu. Dar ce putem face? Aici ne-am născut. :D

      Delete
  2. ma mandresc ca sant romanca,da,dar nu atunci cand avem comportamente mai sus descrise.lipsa de respect e cea mai cruda dintre ele.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact... lipsa de respect e predominantă printre tineri, mai ales. Dar asta nu înseamnă că sunt toţi la fel, dimpotrivă. Am întâlnit şi tineri cu morală, conştiinţă şi educaţie. Nu ştiu dacă e şi meritul părinţilor. Cred, mai degrabă, că sunt suficienţi de inteligenţi şi sensibili încât să facă diferenţa dintre bine şi rău. Dar banii... strică tot!

      Delete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.