Lecturi subtile

Abia am învăţat să citesc că m-am îndrăgostit iremediabil de lectură. Aveam circa 8 ani când am citit „Mizerabilii” de Victor Hugo.
Citeam noaptea, la lumină de candelă, că pe vremea lui Nicolae electricitatea avea program scurt. Şi ziua avea 24 de ore şi pentru mine. Între şcoală, ajutatul părinţilor (ori la câmp, ori la ţesătoare), făcut temele pentru a doua zi, nu rămânea prea mult timp liber, şi totuşi orice secundă găseam profitam să iau o carte în mână. Aşa am învăţat să citesc extrem de repede.
De-a lungul anilor iubirea faţă de lectură nu a scăzut în intensitate, doar în cantitate (din nefericire).
Citeam aproape orice-mi cădea în mână. Autori francezi, ruşi, englezi, americani, români, etc.; cărţi de ficţiune, poliţiste, romane, biografii.

Şi totuşi nu am citit nicio carte de San-Antonio. Nu ştiu cum se face că doar este un autor faimos în     lumea-ntreagă. Romane cu limbaj subtil,  pline de intrigă şi de un umor greu de egalat. 

Frédéric Charles Antoine Dard s-a născut în Franţa în 1921, din părinţi agricultori. Cu un braţ atrofiat ce nu l-a împiedicat să scrie mai mult de 300 de opere pline de un umor extraordinar, deseori fără perdea.

A scris de asemenea diferite articole, piese de teatru, adaptări pentru cinema, cărţi pentru copiii (la începutul carierei sale, pentru a-şi întreţine familia).

De-a lungul vieţii sale de scriitor a folosit o colecţie impresionantă de pseudonime ( Fr. Daroux, Fredard, Areissam, Antoine, Paul Antoine, Jules, Patrice, Charles d’Ars, Fred Charles, Jérôme Patrice, Severino Standeley şi multe altele care nu au fost niciodată recunoscute.

Aproape 200 de romane au fost publicate sub pseudonimul San-Antonio (scrise toate în primă persoană), evident protagonistul numindu-se San Antonio.
Curios este cum a ajuns să-şi aleagă acest pseudonim ce i-a adus notorietate mondială.
Dorind un nume (pseudonim) cu rezonanță americană, l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite, norocul a căzut peste numele orașului San Antonio (Texas).

Demn de remarcat este firea extrem de șugubeață (asta ca să nu folosesc un adjectiv mai îndrăzneţ) a scriitorului care a născocit numeroase cuvinte şi expresiii franceze, dând naştere multor dezbateri transpuse apoi într-un dicționar cu pagini deocheate.

Ca orice bărbat care se respectă, a scris mult despre femei (fără femei, cărţile nu ar fi avut același farmec). În stil ironic, maliţios (sau răutăcios). Iată unul dintre citatele ce au făcut înconjurul lumii: „There are three categories of women: whores, bitches and bloody nuisances. The whores sleep with everyone, the bitches sleep with everyone except you, the bloody nuisances sleep only with you." (Sunt 3 categorii de femei: prostituatele, târfele şi enervantele/plictisitoarele. Prostituatele se culcă cu oricine, târfele se culcă cu oricine în afară de tine, plictisitoarele se culcă numai cu tine.) 

În 1957 a cumpărat 4000 de cărţi poştale, a stat 8 zile să le scrie şi le-a trimis celor mai importante librării din Franţa.  „Salutări prieteneşti din San-Antonio. San-Antonio”

În 1993, într-un interviu serios, la întrebarea care este cel mai mare regret al său a venit cu o frază ce i-a lăsat pe toţi cu gura deschisă (sau „fără piuit, cum s-ar fi exprimat Frédéric):
Cel mai mult îmi pare rău de un lucru, că va fi prea târziu să mă folosesc de moartea mea pentru a scrie o carte. Mă voi desfăta singur cu această emoţie, dar nu voi mai avea timpul să o transpun în scris... . Păcat... !
Asta dovedeşte cât de bine a ştiut să ironizeze orice şi pe oricine (inclusiv, sau cel mai mult, propria persoană), fără a cădea în ridicol. Lucru de-a dreptul senzațional.
A avut o viaţă extrem de agitată publicând în ritm uluitor, în medie, 5 cărţi pe an. Tragediile nu l-au evitat, nici în viaţă, nici după: fiica lui, Elizabeth, fiind răpită, scriitorul a vândut un castel ca să plătească răscumpărarea.

Frédéric Dard a lăsat fiului său, Patrice, o moștenire inestimabilă: talentul de a scrie şi pseudonimul (împreună cu personajul) San-Antonio (care se scrie neapărat cu -, cratimă. Iniţial din cauza unei greşeli.)

După a pauză de mai mult de 10 ani colecţia San-Antonio se întoarce în România la editura Univers. Iar eu aş fi extrem de fericită să citesc toate aceste cărţi.

Dacă aş fi comisar, ca San-Antonio, aş investiga scandalul oamenilor „mari" din fotbal. Deoarece aceștia ascund foarte multe (ca mulţi dintre noi dealtfel). Sunt lupi îmbrăcaţi în blană de oaie, toţi nevinovaţi şi victime. Oameni fundamental buni, dar care iubesc banii mai presus de orice, nesfiindu-se să fure, să înşele, să profite de orice şi oricine. 
Sigur ar ieşi un roman demn de San-Antonio!

Dar ar fi infinite fenomene de investigat, România fiind populată de (mulţi) oameni uşor influențabili ce iubesc poveştile dramatice. 
Politica, copy paste, aşa numiţii VIP, fără niciun talent propriu, care se căsătoresc la comandă, şi la comandă divorţează; viaţa multor artişti care merg în Tv să-şi spele rufele în faţa a mii de telespectatori, şi câte şi mai câte.


Dacă studiezi Engleză și vrei să-ți îmbunătățești pronunția, citește (în Engleză , doar nu în Chineză!) cu voce tare.

Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.

Nu e nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie, este un cont pe Amazon.com.


Te-ai abonat la newsletter? 
Cum adică, Nu?
Tu glumești!
Apasă aici, lasă-ți email-ul și primești Gratuit 10 Metode/Remedii/Tratamente Naturiste – plus câteva idei si recomandări prețioase – în format PDF. 
Documentul poate fi salvat pe computer sau se poate imprima.

Dacă te lasă inima să mă susții, vizitează-mă pe authorcristinag.blogspot, Amazon, Goodreads și unde mai crezi tu.
Iar dacă-ți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie? 
Caută-mi numele – Cristina G. – în Google (sau orice alt motor de căutare ce folosești tu).
Sunt peste tot.

Da, și văd ce faci, să știi. :p


Post a Comment

4 Comments

  1. am si eu ceva timp... de cand m-am reapucat de citit dupa o perioada foarte indelungata de timp:D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, cred că eşti prima persoană pe care am auzit-o ca s-a reapucat de citit în vremurile astea tehnologice. Bravo!

      Delete
  2. si eu am citit mult,odata,acum nu mai am timp de lectura...,nu am auzit niciodata de acest scriitor,am sa ma documentez sa aflu mai mult de el ......si normal si de cartile lui

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, timpul e cu ciubote roşii. Nici eu nu auzisem de el, foarte curios acest lucru. Trebuie să existe o explicaţie. Dar n-am găsit-o. Este foarte comic modul lui de a scrie, am citit frânturi din anumite cărţi şi am stat numai cu zâmbetul pe buze. Neapărat am să-l citesc.

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>