Am tot scris şi tot am scris despre
haine, încălțări, cosmetice, bijuterii şi varie nimicuri esențiale, fără de care noi, femeile, nu am putea trăi.
Sunt sigură că acei care nu mă
cunosc personal, cred că sunt o piţipoancă de prima clasă.
Hmm. Nu pot să-i condamn. Aş gândi
acelaşi lucru şi eu... dacă nu aș trăi în pielea mea. :d
Sunt o persoană plină de
contradicții. Am gusturi bizare, plăceri curioase, interese varie
şi talente nedescoperite... încă (nici de mine). :D
Când m-am născut cred că tata s-a
rugat să fiu băiat.
--- Cum aşa?!
Păi, avea deja 6 fete, crezi tu că-i mai trebuia încă una? Bine, avea şi 2 băieţi, dar unul
în plus nu ar fi fost rău.
Dar mă refer mai mult la faptul că-mi
place să fac şi treburi, aşa zise, „de bărbat” (printre
altele).
De mică, stăteam după fusta mamei,
învăţând (încurcând-o mai mult), să ţes, să gătesc, să fac
cozonaci, să spăl, etc. Treburi tipice femeiești, evident.
Dar stăteam şi-n calea lui tata. Mă
uitam cu uimire cum repara bicicleta, cum făcea garduri, zidea
pereţi, etc.
Prin '84 s-a dărâmat şi construit o
nouă biserică în satul meu. Toate familiile au fost rugate să dea
o mână de ajutor. Din nefericire, mai toţi bărbaţii erau plecaţi
pe la muncă, trebuiau să hrănească familiile.
Eu aveam cam vreo 9 anişori, dar nu
m-am dat îndărăt. Mi-era frică că n-or să-mi dea voie să ajut,
dar erau o grămadă de lucruri de făcut şi m-am strecurat printre
cei mari, cărând cărămizi cu braţele până la epuizare. Multe
zile, săptămâni chiar, după ce mă întorceam de la şcoală
şi-mi făceam temele, fugeam pe furiş să dau o mână de ajutor.
Apoi am crescut şi l-am ajutat pe
fratele meu la ridicatul casei. Apoi pe sora mea.
După care am trecut la locuința mea
modestă.
Au venit vecinii să mă întrebe dacă
aveam nevoie de un bărbat (o echipă) să-mi renoveze apartamentul.
--- Nu, mulțumesc, mă descurc.
--- Știi tu să tencuiești, să
repari pereți, etc.? E treabă de bărbați.
--- Nu știu, dar învăț. Și cine
a zis că este o treabă exclusivă a bărbaților? De unde și până
unde? Femeile au luptat dintotdeauna pentru drepturi egale, și acum
ce facem? Dăm înapoi?!
Și am făcut totul singură. Hai să nu exagerez cu lipsa de modestie: aproape totul. :D
Cel mai greu mi-a fost când am
cumpărat tot ce aveam nevoie. Am colindat diferite magazine pierzând
ore și zile. Câți nervi când era trafic și nu găseam parcaj,
când vânzătorii se uitau la mine ca la un extraterestru (aveam tocuri) și
încercau să-mi vândă ciurucuri, crezând că-s neștiutoare. Câtă frustrare când nu încăpea
totul în mașină, ori materialele era mai mari/lungi decât mașina
mea (fosta... ehehe), și trebuia să aștept să mi le trimită
acasă.
Iar primăvara asta sunt din nou constructor, ca în fiecare primăvară de 3 ani încoace. Tocmai ce m-am întors de la țară, (de la părinții mei) unde (împreună cu a mea dragă cumnată) am construit un acoperiș pentru lemne (în timp ce nepotul le crăpa. Pe lemne, evident!).
Mai avem de reparat și niște trotuare, că le-au stricat când au descărcat lemnele. Avem apoi de văruit la exterior+interior și alte lucruri care se fac în primăvară.
Și cine are curajul să zică că nu numai bărbații se ocupă de construcții, ar trebui să vină să ne viziteze pe noi Adică pe cumnata mea și pe mine. Amândouă facem o echipă pe cinste.
Cei care trec pe strada unde „ne desfășurăm”, pot depune mărturie. Mereu se miră că „nu stăm, cum nu stă apa”. Păi, lucrurile nu se fac singure ca în basme.
Unele femei știu să poarte tocuri, să se rujeze, dar și să-și suflece mânecile, „să pună osul la muncă” (cum se zice).
Mai avem de reparat și niște trotuare, că le-au stricat când au descărcat lemnele. Avem apoi de văruit la exterior+interior și alte lucruri care se fac în primăvară.
Și cine are curajul să zică că nu numai bărbații se ocupă de construcții, ar trebui să vină să ne viziteze pe noi Adică pe cumnata mea și pe mine. Amândouă facem o echipă pe cinste.
Cei care trec pe strada unde „ne desfășurăm”, pot depune mărturie. Mereu se miră că „nu stăm, cum nu stă apa”. Păi, lucrurile nu se fac singure ca în basme.
Unele femei știu să poarte tocuri, să se rujeze, dar și să-și suflece mânecile, „să pună osul la muncă” (cum se zice).
6 Comments
inginera te vezi peste ani si ani! :*:D
ReplyDeleteDa, da... când voi avea vreo 80-90 de ani încolo. :D
Deletela mine acasa nu fac nici eu treburi de astea ,vorba aia,doar sant femeie,dar nu face nici scumpul meu barbatel......cand am sa decid sa construiesc,ca trebuie sa construiesc,am sa apelez nici mai mult nici mai putin la acest magazin on-line,.....ARABESQUE.....si asa nu am masina,o sa-mi fie tare comod acest magazin....multumesc pentru informatie
ReplyDeleteAşa să faci. Au de toate. Dar, parcă te văd cu ciocanul în mână. Ce zici tu... eu cred că te descurci. La unele lucruri, ca şi mine şi toată lumea. Nu suntem noi tipul care aşteptăm un bărbat să le facă pe toate. :)
DeleteBineinteles ca pot! Oricine poate face multe lucruri, daca vrea. Nu totul e posibil, dar asta da. Dar nu sunt multe femei care sunt dispuse sa-si strice unghiile.
ReplyDeleteAşa este. Nu putem face totul (cum susţin mulţi), dar unele lucruri, da. Numai să vrem, să ne forţăm. Eu nu port unghii lungi. Tocmai din acest motiv (+ altele). Însă mi-ar plăcea să am unghii lungi ţi roşii. Mereu mi-am dorit. :D
DeleteÎntr-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.