Libertatea de expresie

Hmm, cum să încep... Este o bună bucată de vreme de când monitorizez unele postări pe nişte bloguri. De ce? Păi să văd şi eu cum gândesc oamenii, n-am voie?!
Nu înţeleg o infinitate de lucruri pe lumea asta. Unele... e mai bine că nu le înţeleg (ce aiurea sună!!!), dar altele...

Mi-a sărit în ochi (drept în ochi, jur; şi acu' mă doare) ceva de genul:
--- „... răsar blogurile ca ciupercile după ploaie. Nici nu ştiu să scrie... scriu tâmpenii... postează tâmpenii.. etc. etc. etc. etc. etc... ”
Mă frate, mă... de ce nu îţi vezi de treaba ta? Cu ce te deranjează pe tine că sunt multe bloguri? Nu-ţi place unul, NU INTRI pe el. Doar nu eşti obligat!!!
Scriu tâmpenii? NU LE CITI. Poate-s tâmpenii pentru tine dar or fi interesante pentru alţii. De ce nu gândeşti aşa?
Dacă nu eşti de acord cu mentalitatea lui, ce pierzi timpul pe blogul lui? Cine te pune?
Adică tu ai dreptul să-ţi „deschizi” un blog, dar vecinul NU.  WOW. De unde, frate, dreptul ăsta??! Cine ţi l-a dat? Ai un contract cu diavolul poate?!
Aşa cum TU consideri că ai ceva de zis, aşa gândesc şi ceilalţi. Nu? Suntem fiinţe superioare sau nu?!

Răutatea predomină în toate clasele sociale şi nu-mi vine să cred! Pot să-i înţeleg pe acei care nu au nicio şcoală/diplomă la activ... dar pe acei cu facultate, să am noroc dacă-i înţeleg! Nu există scuze pentru un asemenea atac la persoane în afară de RĂUTATE gratuită.
Îţi fură cititorii? Ei, în acest caz înseamnă că place MAI MULT. Oi fi tu mai deştept, dar eşti plictisitor; sau răutatea/invidia iese prea în evidenţă şi-s sătui toţi (nu ştiu, zic şi eu). Nu poţi obliga oamenii să te accepte doar pentru că ai 7 facultăţi... Fii om şi abia atunci vei avea dreptul să pretinzi

Nu ştiu de ce unii sunt aşa de răutăcioşi. Trăiesc mai bine oare?! Nu cred.
Eu merg pe principiul: LASĂ-MĂ SĂ TE LAS!

Pace.

Post a Comment

1 Comments

  1. asa si trebuie Cris sa nu iti pese:D trebuie sa fii tare! nu te lasa

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>