Poezia muncitorului

E vineri iar şi m-am trezit

Cu sufletul cât un pitic. 

Nu vreau să merg la muncă, frate!

Sunt frânte ale mele brațe, toate.

Capul mi-e greu, burta mi-e goală

Spinarea începe să mă doară...

Aş vrea să stau să lenevesc,

Cu burta-n pat să mă spetesc,

Să merg la plaja din piscină

Unde miroase a urină...

Sau poate e amoniac!?

Dracu mai ştie ce-au în cap!

Mi-ar place (plăcea) să citesc o carte,

Să stau întinsă lung, pe spate,

Să privesc cerul gol, senin,

Să simt cum bate vântul lin,

Să fac o insulă de ciocolată

Şi să o înfulec pe toată!

Mă uit la ceas şi sar din pat

O Doamne, mult am întârziat!

Iar o să urle şeful ca-un nebun,

Norocul lui că n-am un tun!

Unde mi-s cheile şi telefonul?

E frig, să-mi iau oare paltonul?

Ies în viteză din casă,

Ce să comand oare la masă?

Shaorma, pizza, o salată?!

Sau mai bine o îngheţată?

Dar nici nu vreau să mă gândesc,

Mâine, oricum puturoşesc.

O zi de vineri fabuloasă!

PS. În cazul în care ţi-a plăcut ce ai citit (ți-a stârnit un zâmbet poate/sper) un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.
Pentru mai multe sclipiri de geniu vizitează meniul (bară sus) UMOR/Poietism.