Cine are urechi, să audă.

Femeia și bărbatul sunt două entități diferite, după cum am mai spus de atâtea ori.
Unul vine de pe o planetă, celălalt de pe alta. Marte sau Venus, nu are nicio importanță numele planetelor. (am citit cartea de mai multe ori). Oricum ar fi, vorbesc două limbi care nu se vor înțelege niciodată. Poate se vor strădui să-și învețe limba reciproc, dar va fi foarte greu.

Unele persoane au un ideal (de bărbat/femeie), altele știu doar ce fel de bărbat/femeie NU vor să cunoască.

Unele femei, de ex, își iubesc atât de mult tații încât ar vrea ca bărbatul lor să se semene cu el.

Bărbații, la rândul lor, își idolatrizează mama (care le-a făcut POATE, toate mofturile) și caută o femeie cu aceleași caracteristice.

Există însă și partea cealaltă a monedei... sunt persoane care au avut experiențe foarte negative cu părinții și ar da orice ca partenera/partenerul să nu aibă trăsături în comun cu cele ale părinților... . Ehehehe... aici ar fi așa de multe de spus.

Uitam un fapt esențial... la început parcă vorbesc aceeași limbă. Nu știu de ce începutul unei relații este atât de ușor...

Poate pentru că unul ascunde adevărul despre sine însăși. Poate pentru că are o părere atât de bună despre propria persoană încât se răsfrânge asupra vorbelor pe care le spune, asupra comportamentului... și celălalt își formează o părere complet diferită. Are impresia că sunt similari/gândesc la fel și o relație între ei ar fi minunată. Și o încep cu inima deschisă. Fericiți până la maxim sperând să nu se termine niciodată.

Însă când încep să se cunoască de-adevăratelea (unii se „deșteaptă” foarte repede, alții au nevoie de mai mult, din nefericire) au impresia că au fost manipulați; adică induși în eroare, deseori cu bună știință. Și atunci dragostea ce nutresc unul pentru celălalt începe să fie percepută ca o greșeală abisală. Încep să se simtă ca într-o cușcă și, inevitabil, se va răsfrânge asupra cursului lin ce îl are începutul unei relații.

Și iată cum dragostea ce părea atât de perfectă la început, începe să fie un chin. De obicei asta i se întâmplă celuia cu mai multă experiență.

Celălalt, dacă iubește și știe pe cine, promite că va strădui să-nvețe mai repede limba. Unii chiar fac eforturi... alții rămân doar cu vorbele. Și niciunul din doi nu mai este fericit.

Unii se despart, conștienți fiind de faptul că lumea are aproape 8 miliarde de persoane; alții în schimb, se adâncesc în certuri și frustrări și „trăiesc” așa un coșmar de bună voie și nesiliți de nimeni.

Acesta-i adevărul crud despre multe relații. Însă nu e totul pierdut. Există ceva ce poate schimba total cursul unui coșmar de genul: VOINȚA și iubirea adevărată!

Din nefericire, puțini oameni sunt capabili să renunțe la felul lor de a fi... acel fel care face atât de rău celuilalt. Acei oameni iubesc mai mult pe ei însăși.. și atunci singurătatea este singura soluție. Pentru că unii oameni chiar nu merită!

Recomand cartea (sau cărțile) Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus. DAR va trebui citită de amândoi. Nu e drept ca doar unul să știe ce face într-o relație.
Nu e drept ca unul să fi citit/să citească ca să-nțeleagă iar celălalt să stea la calculator și să joace un joc afirmând cu aroganță că e momentul lui să se relaxeze.
Și nu te aștepta ca această carte să facă minuni. Este nevoie de doi pentru a forma un cuplu.
Reușita unei relații se bazează pe: „eu îți dau - tu îmi dai.”
Pentru că urciorul nu merge de multe ori la apă. 

Cine are urechi, să audă.