Fițuici - Cap II

Pentru prima parte click aici.

Încerc s-o extrag (a doua fițuică) și s-o bag sub bancă, mă vede și mă strigă la el.

--- „ Adu și ce-ai dosit acolo.” 
Mă scoate „în față”. Se face foc și pară și-mi zice că-mi va pune un 3 cât mine (eram foarte mare= dezvoltată).  Eu gândesc că putea să-mi pună și 5 de 3 numai să nu mai stau în fața clasei murind de rușine.  Ia catalogul, ezită, nu-l deschide și zice șuierând de supărare și contradicție :

--- „Măi, îți stric toate mediile cu 3-ul ăsta. Nu pot să cred una ca asta. Așa se fac fițuicile măi!? Mai mari ca foia de hârtie?! Cum naiba ți-a trecut prin cap!? Acum să-mi zici oral/verbal toate răspunsurile.”

Eu, cu capul plecat și cu inima bubuind, încep să explic cu lux de mănunte fiecare subiect în parte. Nu m-am oprit până nu am terminat.

Indignat mă privește lung, scoate bățul din servieta de piele și-mi arde 2 bețe pe fiecare palmă întinsă.

--- „Mă’, de ce m-ai pus într-o astfel de situație?! Ce dracu, voiai să copiezi când știai tot; chiar mai mult decât am cerut (ca de obicei, de altfel)?! Eu mută.

Continuă:

--- „Cât ți-a luat să faci fițuicile astea?! Cum le-ai făcut: ai copiat de pe carte, caiet, din ce-am predat?!”

--- „Nu, le-am scris din memorie. Dar nu știam cum să fac fițuicile, mi-a luat cam 4 ore să mă decid. „

--- „Auzi la ea...,  din memorie. Nemaipomenit! Mă’, ce fac eu cu tine acum?! Ar trebuie să-ți pun 3, așa ar fi drept. Dar tu ești elev bun, doar te cunosc. Îți pun 7, dar ai fi luat 10 dacă nu ai fi recurs la o asemenea tâmpenie. Te iert doar pentru că ești tu și nu vreau (pentru binele tău) să-ți stric mediile.”
Eu... voiam doar să dispar. 

Am stat în bancă până s-au terminat orele, nu m-am dus în recreație sau la baie, nu am mâncat. Am ținut capul (a)plecat (dorind să fac o gaură să intru în ea, de rușine). Nu am vorbit cu nimeni, am plecat singură alergând, evitând orice contact cu orice ființă. Ajunsă acasă m-am dus în grădină și am plâns până a venit tata (m-ar fi certat dacă m-ar fi văzut plângând).

Tot anul am suferit de rușine. Nu mi-a mai trebuit copiat în veci! Nici până atunci, nici de atunci. 

De aceea zic: Cât timp pierzi să faci fițuicile, ai putea să-nveți și să stai fără griji, gândesc eu. Viitorul tău nu are nicio valoare?! 
Doar pentru tine-nveți! 

PS. În cazul în care ţi-a plăcut ce ai citit (ți-a stârnit un zâmbet, poate) un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.