Ferrari galben

Anul trecut am primit o amendă destul de consistentă pentru că am depășit viteza legală (cu vreo treijde km) în timp ce alergam ca un pilot de formula 1 cu al meu Ferrari galben (doar nu te așteptai să fie roșu!).

Am fost atât de supărată... că mi-am mușcat buzele. Pe cine?!

Pe mine, evident! Doar eu eram vinovată... Ce mi-a trebuit un asemenea bolid? Pe unde să alerg cu el?

Pe drumurile asfaltate cu noroi de la țară?

Sau pe străzile (unele) din oraș presărate strategic cu trambuline mai de soi decât acelea de la campionatele de schi din Austria?!

--- „ Așa-mi trebe!” zic. „O mașină națională nu ar fi fost ok, atunci plătește!”

După o noapte furtunoasă, în care m-am tăvălit prin pat (mai ceva ca o banană pe grătar), am decis că-i cazul s-o plătesc imediat; să mi-o scot din minte, să mă calmez, să uit coșmarul și să merg cu viața înainte.

Zis și făcut.

Mă trezesc, hmmm, mă ridic mai bine zis, din patul care părea făcut numai din scânduri și pietre. Mă dureau toate oasele, toți mușchii de parcă toată noaptea am jucat fotbal american. Sau am dormit pe-o mazăre.

---„ Au, au, offf, ce mă doare. Fir-ar...!”

Mă uit în oglindă și-nlemenesc. Părul mi-era vâlvoi, ochii bulbucați ca două cepe de apă, pielea străvezie, buzele uscate...

--- „ Ioi, mamă, ce oroare! Cum am să ies din casă așa?! Dacă mă-ntâlnesc cu vreun vecin/prieten/coleg, etc. ? O să-i bag în boale. Și la coada la care va trebui să stau, există toate șansele să mă văd cu cineva pe care cunosc. MINIM! 

Fir-ar ele de cozi. Banii ca banii, dă-i naibii, dar statul la cozi e un adevărat infern!

Am stat la cozi de mică, la pâine, lapte, ulei... de n-am avut aer. Mă călcau în picioare, literar.

Ce Dumnezeu nu m-am gândit la asta când am apăsat piciorul pe accelerație mai ceva ca Schumacher!?”

--- „Băi, n-am chef să merg, nu pot ieși în halul ăsta. Urăsc cozile, îmi aduc aminte de perioada comunismului și nu vreau!”

Mă apucă o disperare fără margini, mă trântesc pe pat și stau câteva minute bune, imobila, fixând o pată (invizibilă) pe plafon. 

Deodată îmi amintesc, cu inima tresăltând de bucurie, că pot plăti amenda on line! 

--- „Uraaaaaaaaa!!!”

Cu părul vâlvoi, în pielea goală, cu o cafea fumegândă într-o carafă, cardul într-o mână, mă așez în fața calculatorului și-n mai puțin de 5 min îmi plătesc amenda luată din prostie.

Un zâmbet larg mi-a apărut instant pe față....

--- „Uffffffff, ce ușor.... tot să plătești amenzi așa... Ce bleagă, glumesc! Nu mai fac niciodată. Jur. Îmi vând Ferrari-ul, îmi iau o mașină mai puțin „criminală”. O Lamborghini portocalie, sau mov. Da!!!! ”

Mă uit înspre geam cu fața tâmpă și-mi văd vecinul cu ochii scoși din orbite, bale la gură, paralizat complet. 

--- „ Ar trebui să-mi amintesc să trag perdelele, sau măcar să-mi iau un combinezon pe mine. Doar nu vreau să am pe cineva pe conștiință. Nu-i omor cu mașina, da-i omor cu nuditatea.

Of, of... femeile astea... Pericole constante. :) ”

Acest articol este un pamflet. Orice asemănare cu persoane și fapte reale este pur întâmplătoare.