După doi (2) ani în care am scris aproape zi de zi, a trebuit să iau o decizie foarte dureroasă şi grea pentru mine. (Am slăbit 6 kg de atunci, şi mi-au ieşit şi multe fire de păr alb.)
Unii dintre voi ştiu deja, alţii au observat lipsa mea şi mi-au scris miraţi întrebându-mă cum de m-am oprit exact acum, de ce. Am fost surprinsă să aflu că absenţa mea a fost observată şi m-am emoţionat mult.
Voi explica cumva motivul ce mă împinge să renunţ (pentru o vreme, scurtă sper) la blogging.
Când am început să scriu am făcut-o pentru că simţeam că aveam ceva de zis.
De curând, cineva mi-a atras atenţia că nu ar trebui să scriu pe blog despre cum mă simt în fiecare zi; mai pe scurt, nu ar trebui să-mi vărs năduful prin articole.
Nu ştiu ce cred unii că este blogging-ul, însă, eu, sunt de părere că am dreptul să fac orice pe blogul meu, atâta timp cât nu ofensez şi nu lipsesc de respect pe cineva. Blog-ul, prin definiţie, este un fel de jurnal personal.
Bineînțeles că bloggerii nu se limitează la a scrie cum se simt dimineața, ba dimpotrivă, atind/dezvoltă variate subiecte pe diferite teme. Depinde de interesele/înclinaţiile/talentele fiecăruia.
Mulţi bloggeri au făcut o artă din a scrie şi am mult respect pentru ei.
Alţii sunt încă şi mai capabili şi au reuşit/reuşesc să-şi câştige nu numai faimă, dar şi pâinea zilnică.
Asta am încercat şi eu în ultimul timp, dar nu sunt o bună "întreprinzătoare" şi nu am izbutit multe. Vina este numai a mea pentru că nu sunt în stare să fac prea multe compromisuri.
Sunt de părere că fiecare dintre noi are un preţ şi nu mi s-a oferit încă un tarif atât de mare încât să merite să-mi calc în picioare principiile/modul de gândire, etc.
Adică, da, aş fi vrut să câştig să mă pot întreţine, însă nu în detrimentul manierii mele de a fi.
Câștigurile ce aş fi realizat din "afacerea" asta, nu ar fi putut acoperi cheltuielile morale ce, inevitabil, ar fi trebuit să fac.
Întotdeauna am considerat că în viaţă ar fi bine să înfăptuiești ceea ce te face să te simţi bine.
Clar că deseori (sau de cele mai multe ori) suntem constrânşi să facem lucruri ce nu iubim, însă asta este viaţa.
Avem servicii ce detestăm, şefi ce sunt teribili, colegi invidioși, etc., şi am da orice să nu trebuiască să suportăm toate aceste neplăceri, însă avem datorii, o familie de întreţinut şi nu avem încotro.
În fiecare zi ne trezim şi mergem la lucru cu inima strânsă de durere, dar gândul că în aşa fel plătim facturile, sau putem merge într-o vacanţă, ne dă puterea de a merge înainte.
Şi asta am făcut şi eu foarte mulţi ani (înainte de a începe să scriu). Apoi am ajuns să nu mai fiu în stare să fac toate aceste compromisuri şi am căutat să fac ceva ce îmi place. Am redus cheltuielile, mi-am impus să mă mulţumesc cu foarte puţin, numai să-mi pot păstra seninătatea.
Aşa m-am apucat de blogging. Şi uite că atunci când am fost pusă în situaţia să fac ceva ce m-ar fi determinat să mă simt din nou mizerabil, nu am reuşit. Am încercat, poate nu destul totuşi.
M-am apucat de blogging din plăcere, aş fi vrut să câştig, dar nu plătind aşa de scump.
Aşa că merg să-mi câştig existenţa în modul clasic (dacă se poate spune aşa) şi voi încerca din toate puterile să continui să scriu.
Dar acum, pauza este necesară să mă pot ocupa în pace de tranziție.
Nu numai pentru mine, dar mai ales pentru tine/voi.
Îmi este foarte greu şi aş fi dat orice să nu mă opresc din scris, însă nu am mintea limpede şi aş scrie doar aberaţii. Nu este corect, meritaţi mai mult.
Nu pot exprima în cuvinte cât de mult m-au încurajat comentariile, înţelegerea, suportul vostru.
Aş fi dorit să mulţumesc fiecăruia dintre voi însă sunteţi mulţi şi nu aş vrea să uit pe cineva.
Iti doresc multă fericire şi sper din suflet să te regăsesc la întoarcerea mea.
Poate, dacă aşa va vrea destinul, nu voi lipsi prea mult.
Mulţumesc şi la revedere!
Te rog, dacă poti şi numai dacă vrei, mai citeste din când în când din versurile mele.
Unele dintre ele chiar merită să nu fie uitate.
Problema cu imposibilitatea de a răspunde la comentarii persistă, îmi cer mii de scuze. Nu ştiu de ce si cum.
**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - rongleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.
Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.
Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.
9 Comments
...te asteptam cu drag inapoi ...!
ReplyDeleteMultumesc. Un singur comentariu de acest gen imi insenineaza ziua. :)
DeleteCu speranta ca vei reveni din nou aici, iti doresc o taomna linistita!
ReplyDeleteMultumesc, la fel. Si evident, mii de scuze pentru raspunsul intarziat. Defectiuni tehnice. Reparate acum.
DeleteBuna,
ReplyDeleteMa numesc Bitu Mihai si vreau sa te anunt ca au inceput inscrierile pentru concursul organizat de Mediapress Advertising SRL cu premii in valoare de 900 euro ( Locul 1 – 500 euro, Locul 2 – 300 euro, Locul 3 – 100 euro) si am fi onorati sa te numeri printer participantii la concursul nostru.
In data de 10 decembrie vom da startul pentru publicarea de articole, asa ca nu mai este mult timp in care sa te poti inscrie la concurs.
Pentru ati putea creea cont, trebuie sa intri pe www.bloghub.ro , platforma dezvoltata de noi pentru a putea organiza concursuri pentru bloggeri cat mai corect si cu o jurizare cat mai transparenta.
Te asteptam sa te inscrii !
Multumim !
Bitu Mihai,
SEO - Mediapress Advertising
Scuze pentru raspunsul intarziat. Multumesc de invitatie. Bafta.
Delete...inca asteptam cu drag intoarcerea ta...!!!
ReplyDeleteIti multumesc, orice ai fi. :)
DeleteAm vrut sa spun "oricine". Tocmai ce am notat greseala.
DeleteÎntr-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.