Sania lui Moş Crăciun

Într-un an... moşul nu a venit la noi.
Nu ştiu de ce, dar nu a fost. Nu eram foarte mici, dar aveam câţiva fraţi și câteva surori mai mari care ştiau secretul moşului. Au încercat să ne încurajeze, dar se vedea de la o poştă că ei ştiau ceva ce noi, cei mai mici, ignoram. Probabil ştiau că moşul (tata) nu era acasă şi nu avea cum să ne viziteze. :D

Cu toţii la masă fiind, cu tristeţe în ochi.. parcă presimţind că nu are să vină. Mâncam mecanic, cu pulpele în mâini, pe gânduri... când vine sora mea, Iuliana, în mare fugă cu braţele pline de cadouri.

--- „Uite a trecut moşul şi mi-a lăsat astea pentru voi. Era foarte grăbit şi nu putut să intre. A zis să fiţi cuminţi dacă vreţi ca la anul să se oprească”.
Noi trişti pe deoparte, am înțeles că-i foarte ocupat, bucuroşi într-o oarecare măsură:
--- „Măcar nu a uitat de noi, şi apoi a promis că va veni la anul”.
După care apare fratele meu, puțin mai mare ca mine, cu braţele pline de bomboane urlând ca din gură de şarpe.
--- „Veniţi să vedeţi sania lui Moş Crăciun. E aici după colţ”. Noi ţuştea afară, desculţ prin zăpadă.
--- „Unde-i, unde-i”?
Însă când am ajuns la locul indicat de fratele mele nu mai era nimic.
--- „Vă jur, a fost aici, de unde credeţi că am luat bomboanele ce am adus în casă? El mi-a zis să le iau când a intrat în casă la vecin! A plecat, ce să-i faci? Ştiţi că e grăbit...”

Ei... asta e, oricum inima ne sărise cât colo. Emoţii am avut chiar prea multe pentru o singură noapte.
Şi chiar dacă nu am văzut moşul în persoană, tot fericiţi am adormit că mama, pardon, moşul nu a uitat de noi.

Dacă ți-a plăcut un like la pagina Facebook ar fi apreciat. Mulțumesc.