Vinul şi crima în stil Dexter

Locuiam în Italia, într-o vilă cu 2 etaje. Este important acest amănunt.

Într-o dimineaţă, pe la 4, mă trezeşte o bufnitură îngrozitoare. Parcă cineva scăpase un obiect din sticlă pe gresie şi se făcuse într-o mie de bucăţi. Stau şi ascult; să-mi dau seama dacă nu cumva sunt vecinii (erau incredibili la făcut zgomote de genul). Dar era 4 dimineaţa. Şi aveau un bebeluş, s-ar fi trezit şi el la auzul acestui vuiet. Ciulesc urechile, deşi nu ar fi fost necesar; nu numai că era 4 dimineaţa şi în liniştea profundă se aude orice, dar ei nu-şi făceau probleme că bubuiturile alea ar putea să deranjeze pe cineva, adică pe mine care aveam camera lipită de vila lor!!! Mă, zic eu: 

---„ştii că sunt grozavi de calmi? Eu, dacă aş fi scăpat ceva pe jos, aş fi folosit câteva sute de cuvinte murdare (de nervi)”, dar ei- NIMIC. O fi, zic eu. Poate nu era ceva important sau l-au trântit intenţionat. Cine ştie ce au oamenii în cap?! Poate aşa se ceartă ei, izbind orice le iese în cale (cunosc câteva persoane care au mania asta. :p”

Dacă tot m-am trezit ia să merg eu până la baie. Mă dau frumuşel din pat şi nu ştiu ce mă apucă că decid să folosesc baia de la parter, şi nu aia de la etajul 1, unde era dormitorul meu. Locuiam singură, deci puteam folosi orice baie, în orice moment. Totuşi, cobor scările. De ce?! Habar nu am, a fost singura dată în care am făcut asta, pe timpul nopţii.

Mă duc la baie, cu ochii întredeschişi, mă spăl pe mâini şi ies să mă-ntorc în pătuţul (pătoiul, de fapt) meu. Fac 2 trepte şi văd, cu coada ochiului stâng, o pată mare, roşie, pe gresia albă din salon. Cum am văzut că deh, era noapte?!.. Aveam un bec aprins exact în faţa uşii, afară (cică aşa era la modă; să vadă hoţii când vin la furat).

Acum... nu ştiu cum să explic dar scena a fost de tipul unui desen animat: pisoiul vede şoarecele, îl salută şi trece mai departe iar o fracţiune de secundă mai târziu realizează că el este asasin de şoareci şi se-ntoarce în viteză, nervos, să-l prindă. Aşa şi eu... nu realizez, (era 4 dimineaţa, frate, dacă dormisem 1 oră, dar nu cred!) şi merg mai departe. Dar apoi mi se aprinde o luminiţă:

---„Ce e cu pata aia acolo? Dumnezeule! Stai să vezi că s-a săvârşit o crimă în casa mea! M-am ras!”

Mă-ntorc repede să verific. Aprind becul, roşu peste tot! Toată camera, jur: pereţii, vitrinele, covorul, măsuţele, ferestrele. Parcă ar fi fost tăiată o jugulară la un porc şi lăsat să împrăştie tot sângele în casa mea. Măi, frate, era ca o scenă din Dexter. Ah, nu, stai; acolo nici nu au sânge. Bine, o scenă din Bones atunci! Plin de roşu oriunde te uitai.

--- „Dar unde-i corpul? Nu se poate să-l fi luat cu ei. Că trebuie să fi fost mai mulţi, nu era posibil
să-l cari, singur, afară. Dar dacă era numai unul (doi de fapt) şi l-a tăiat pe ălălalt bucăţi, l-a pus într-un sac negru sau o valiză?!” Totul era plauzibil.
--- „Dar de ce? De ce l-a omorât şi de ce în casă la mine?! Mă, ce naiba se întâmplă?! Poate visez... sau, poate, sunt la camera ascunsă. E totul prea de oaie. Nu are sens. Nu înţeleg!”

Mă plimb prin casă, (sărind peste petele roşii) vreme de câteva secunde, să ajung la un fel de concluzie rezonabilă. Să am măcar o idee de ce şi cum. Mă pun în genunchi, într-o zonă unde nu era roşu, (ca să nu distrug probele) şi stau aşa câteva secunde, uitându-mă atentă în jur.

Observ pe una dintre vitrine mai mult sânge care se prelingea pe uşile din sticlă. Sar repede să verific şi-n acel moment observ că lipseşte dopul de la o sticlă de vin expusă în vitrina cu sticle (sunt pasionată de vin şi am/aveam un fel de librărie cu sticle înclinate, aşa ca la carte).

--- „Hmm... ce sticlă era asta şi unde-i dopul?”

O iau în mână – GOALĂ!

--- „Mă să mor eu, ăştia mi-au băut întâi sticla cu vin, s-au îmbătat şi s-au încăierat. Tipic. Proştii dracului, nu ţin deloc la băutură! Dar de ce naiba tocmai sticla asta?! De ce nu alta, care arată mai bine?! O şampanie ceva (erau destule şi-ncă din ălea... ştii tu)”. Asta era fără etichetă, cu un dop de plastic, se vedea că era vin de casă.

--- „Or fi fost fani vin de casă, ce crezi. Mai sunt şi oameni care preţuiesc ce-i făcut în casă nu numai ce străluceşte.” „ Dar unde-s paharele?!”

Hmm... Totuşi, ceva nu era în regulă. Nu prea se lega nimic, nu avea sens, nu găseam un răspuns care să mă satisfacă. Caut dopul,

--- „doar nu l-au luat cu ei....” şi-l găsesc lângă vitrina din faţă  „librăriei” cu vin.

Abia atunci mi-a căzut fisa.
--- „Fir-ar a dracului de treabă... a sărit dopul care s-a izbit exact în vitrina din faţă, făcând acel zgomot cumplit, iar vinul (cadou de la o prietenă), cum era fermentat, s-a împrăştiat peste tot ca un vulcan în erupţie!!!” --- „Uite asasinul! Vinul!!!”

Am răsuflat uşurată... pfiu, Doamne, ce imaginaţie bogată pot să am. Prea multe filme criminale la televizor....

Ps. 1 Dacă aş fi auzit de Dexter pe vremea aia, sigur m-aş fi gândit că era real şi că el fusese acolo (salonul  era foarte spaţios) dar nu a avut timp să cureţe scena că am dat eu peste ei. A trebuit să fugă cu el în spate, după ce l-a golit de sânge. Nu Eros (Mişu Gh)? :p

Ps. 2 Este o întâmplare reală, dar nu ştiu de ce nu m-am gândit să sun la 912 (sau 112 parcă-i în Italia). Sunt fan Sherlock Holmes şi-am zis că mă descurc şi singură. Poate; nu-mi amintesc ce naiba am avut în cap. Dar la 4 dimineaţa... ce poţi să ai în cap decât Bachus?!  pardon, Morpheus?!