Orgoliul

Anumite persoane nu vorbesc cu mine de ani de zile; motivul exact nu-l ştiu şi nici nu mă interesează. Un om care mă urăşte pentru că i-am luat drepturile (în concepţia lui) nu merită să mă interesez de el.
--- „Îmi doreşti răul? E treaba ta, dar eşti meschin. Mai bine că nu-mi vorbeşti. M-ai minţi pe faţă, şi nu-s proastă (chiar dacă par). N-am timp de jocuri de putere. Crede ce vrei. Nu pierd - nu câştig nimic. Am pace. E tot ce-mi doresc. Tu ce ai?!”

Sunt şi nişte vecini care nu-mi răspund la „bună ziua” pentru că nu i-am salutat când "eram în oraş" (mi s-a spus). Dacă nu i-am salutat este pentru că nu-i cunosc! Pe bune. Nu e ca la ţară că saluţi pe toţi, de-i cunoşti sau nu (s-a pierdut şi acolo, oricum).  Mă gândesc că-s vecini dacă-i întâlnesc pe scară. Cunosc doar vreo 3 din vedere şi niciunul după nume (în afară de cei 2 tineri de pe Facebook). Salut întotdeauna dacă recunosc, doar nu-mi pică limba. Nu port mânie. De mă supăr îmi trece-n 2 minute (depinde de motiv, evident).

Odată, în parc, nişte tipi au strigat după mine. Nu este neobinuit pentru mine (pentru fete, în general), nu i-am văzut la faţă şi nici nu am întors capul. Abia după ce mi s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care unele persoane nu-mi răspund la salut, am realizat că-mi erau vecini. Ha... am crezut că erau nişte golani. Îmi cer scuze, dar ştiu că e târziu. Nu mai contează. Treaba ta.

--- „Am văzut-o pe sora ta (în cutare loc) dar nu m-a salutat.”
--- ??!!!??? Dacă m-ai văzut, de ce nu AI salutat tu?! De ce trebuie să fie „celălalt” care să salute primul?! Chiar nu ţi-a trecut prin cap că NU te-am văzut/că nici măcar NU te cunosc?! Orgoliul. Eu trec şi pe lângă mama şi nu o salut. Nu pentru că nu vreau, dar pentru că nu o văd. Şi nu pentru că sunt cu nasul pe sus... dar pentru că mă-nchid într-o lume a mea. Departe de răutatea gratuită a multora din jur.

Mă-ntreabă mama:
--- „Cine era-n autobuz? Era cutare sau cutare...”
--- „Nu ştiu, nu cunosc mamă.”
--- „Cum este posibil? Doar nu era gol autobuzul.”
--- „Nu mamă, nu era. I-am cedat locul unui bătrân. Era chiar foarte plin. Doar că nu cunosc pe nimeni. Ţi-am mai zis. De ce nu mă crezi?!”

Dacă nu te salut e pentru că NU te văd/nu te cunosc. Te consideri mai bun ca mine..., mai puţin încrezut... Ok, atunci - salută tu! Vei vedea cât sunt de încrezută. Am mai zis: CREDE CE VREI.
Contrar credinţei multora (încă foarte tineri, pe care îi invidiez - în sensul bun al cuvântului) vorbele rănesc, chiar foarte mult. Distrug pacea în familii, pun la grea încercare încrederea soţilor/prietenilor/logodnicilor, etc.. Poţi pierde totul. Pe unii îi ucid.
Eu... sunt total indiferentă dacă se tratează exclusiv de mine, fără să implice familia/pe alții.
--- Spune ce vrei, mă faci să râd. Sunt altele lucrurile de care îmi pasă.

Nu judeca dacă nu ştii. Numai dacă treci prin aşa ceva poţi să înţelegi. Fiecare are sensibilitatea lui.
Când faci ceva... întreabă-te întotdeauna cum te-ai simţi tu, dacă cineva ţi-ar face ţie aşa ceva. Şi fii onest. Cu tine. Vei avea numai de câştigat.
Pace

PS. În cazul în care ţi-a plăcut/eşti de acord cu ceea ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.