Bârfa, alcoolul şi femeia

Bârfa este un lucru pe care-l face lumea de când se ştie. Cei mai mulţi susţin: „Lasă oamenii să vorbească, că de aia au limbă.” Sincer, nici nu mi-a trecut prin minte că i-aş putea opri. Nu cred în basme, nu am crezut niciodată. Unii şi-au făcut o adevărată pasiune dintr-asta. Televizorul alimentează foarte mult un asemenea comportament.

Am mai scris despre asta dar, de curând, mi-am amintit de „gura” unei anumite femei. Femeie, este un cuvânt care nu prea i se potriveşte. Adică... nu-şi merită atributul de om. Această fiinţă bea non stop. Practic e permanent beată. Ţi-e jale să te uiţi la ea. Vorbeşte foarte „murdar”: din 3 cuvinte, 2 sunt prostii/vulgarităţi. Şi cică-i de sex feminin. Bah.

O găseşte lumea prin şanţ.

Vinde tot ce are (munca copiilor că ea rar ridică un pai de jos).

Se plânge că-i bolnavă şi nu poate să facă nimic; plânge tot timpul (băutura-i de vină) că te calcă pe nervi.

Inventează fel de chestii de chestii, şi deşi i-am prins "şpirul", reuşeşte să mă păcălească şi pe mine, de multe ori. Pe cuvânt. Nu pot să mă capacitez că sunt oameni care pot minţi cu atâta neruşinare, încât să-i creadă toţi.

Pândeşte orice mişcare a celor din jur şi interpretează lucrurile într-un fel al ei: foarte distorsionat. Apoi merge şi zice la toţi fel de fel de năzbâtii. Cine nu o cunoaşte, crede, şi vorba merge. Dar dacă şi eu o cred, cunoscându-i mintea arsă de băutură, ce să mai zici de cine nu are idee de ce-i poate capul?!

Şi când o auzi cum vorbeşte despre alţii că beau... atunci îţi vine să o pălmuieşti, dar te uiţi la ea şi-ţi zici că nu se merită. N-ai cu cine. Un timp mi-era milă, acum mi-e doar silă să o aud, să o văd. Nu e om, e un parazit al societăţii. Încurcă pe toţi, bagă lumea în bucluc, strică cheful tuturor...

Ehi, bine, nu e chiar aşa de simplu să ignori. Am mai zis, deşi nu-mi pasă de vorbe, mă deranjează momentan când aud fel de fel de chestii, care mai de care mai aberante.
Nu rumeg, dar nici nu sunt fericită.
Eu nu vorbesc despre tine - TU de ce vorbeşti despre mine?! Nu poţi să-ţi vezi de treaba ta? M-ai auzit pe mine MĂCAR o dată să vorbesc despre alţii?!

Şi am luat o hotărâre, nedemnă de un creştin, dar, cum am mai zis, „nu sunt Isus Cristos. - Mă plesneşti- te plesnesc, cum meriţi”. „Cum faci aşa găseşti”.

Cum vorbeşte ea aşa o să vorbesc şi eu. Pentru că m-am săturat să-i tot ţin partea şi să mă fac că plouă, că nu ştiu nimic... când ştiu sigur că-i beată moartă-n casă sau prin grădină.

Diferenţa dintre ea şi ceilalţi este că ea inventează iar alţii zic ceea ce văd, cu proprii ochi (nealteraţi de băutură). Sincer, nu ştiu sigur dacă-i exclusiv din cauza băuturii sau aşa este caracterul ei. Nu prea o cunosc. Nu mă interesează viaţa altora, în general. Dar prea se bagă ca musca-n lapte şi prea are grija tuturor (inclusiv, sau mai bine zis, mai mult a mea).

Măcar de-ar citi aceste rânduri, poate s-ar gândi de două ori... dar este imposibil. Probabil nici nu mai ştie cum se citeşte. Din câte am auzit, nu prea a iubit cartea vreodată.

Nu se merită, ştiu. Dar am vrut să scriu despre asta. Că nu e numai ea. Sunt mai mulţi... şi nici nu-şi dau seama. Trist.

Pace