Săptămâna trecută vorbeam cu un
prieten care îmi spunea că în biroul unde lucrează, toţi colegii
au gripă. O parte sunt în concediu medical, alţii nu reuşesc să
muncească.
Şi-atunci l-am întrebat dacă a făcut
ceva să prevină îmbolnăvirea inevitabilă.
--- „Eiiii, lasă, n-am nimic.
Nu-mi place să merg la doctor.”
După 2 zile m-a sunat să-mi zică că
are gâtul inflamat, febră mare şi că a chemat doctorul acasă, că
nu se poate ridica din pat. I-a prescris antibiotice şi carantină.
Nu am putut să mă abţin şi să nu-i
zic că dacă ar fi prevenit, nu ar fi ajuns într-o astfel de
situaţie. Ar fi fost atât de simplu. Era la mintea cocoşului că
se va îmbolnăvi.
Da, să previi o răceală/o gripă
este foarte uşor. Te fereşti. Dar cum previi cancerul la sân sau la colul
uterin, de exemplu?
Numai să pronunţăm, sau să ne
gândim la cuvântul cancer, ne simţim rău. De aceea multe
femei, refuză să facă un control medical.
--- Şi dacă am ceva? Ce fac pe
urmă? Mai bine să nu ştiu.
Din nefericire, dacă, Doamne Ferește,
„ai ceva”, într-o bună zi tot vei ajunge la spital. Şi-atunci
va fi poate prea târziu. Vei suferi tu, va suferi familia. Chinurile
vor fi infinite şi şansele minime.
Am cunoscut oameni care înainte să
ştie că suferă de o boală incurabilă, ar fi renunţat uşor la
viaţă. Dar în momentul în care au fost diagnosticați cu o boală
în care riscul de a înceta din viaţă era iminent, au început să
iubească viaţa şi au luptat cu pumnii pentru a nu o pierde.
Asta pentru că noi, femeile, nu suntem
bine informate sau pentru că nu realizăm la ce anume ne expunem
fără prevenţie = diagnosticarea precoce a cancerului de col uterin și sân.
Numai cine a trecut prin aşa ceva,
ştie ce se simte când doctorul nu poate să îţi dea speranţe.
Este cel mai teribil sentiment pe care îl poţi trăi/simţi
vreodată.
Am întâlnit multe cazuri care m-au
impresionat profund. Oameni care iubeau viaţa mai presus de orice.
Cel mai de preţ lucru este sănătatea.
Haideţi să ne facem toate acest cadou; să îl facem familiei,
celor ce ne iubesc. Avem datorii faţă de ei.
4 Comments
eu fac in fiecare an aceste teste,la san si la colul uterin,.....la 22 ani am fost banuita ca aveam cancer acum am 45 si sant cat se poate de sanatoasa.......si eu sfatuies doamnele si domnisoarele sa faca aceste teste. ..sigur ca este cel mai indicat sa previi decat sa tratezi,vorbesc din proprie experienta
ReplyDeleteTrebuie! Bine că a fost o falsă alarmă. Ce frică! Vorbe sfinte ai zis.
Deletela ce frica am eu de doctori aoleuuu:D dar uneori e indicat sa te mai duci si sa te consulte un medic!
ReplyDeleteFrica de doctori e naturală, cred, dar controale trebuiesc făcute. Categoric.
DeleteÎntr-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.