Nu înţeleg...

Sunt multe lucruri ce nu înţeleg pe lumea asta: jazzul, politica, invidia, aroganţa, răutatea gratuită.
Pentru a reuşi să înţelegi un sentiment trebuie mai întâi să-l fi probat pe pielea ta.
Pentru mine, răutatea se comportă în diferite moduri, şi nu este interpretabilă la plăcere.
Un act răutăcios poate să pornească din aroganţă, ignoranţă, ură, invidie, lipsă de ocupaţie, etc.

Cică în război, afaceri şi dragoste totul este permis. Hmmm.
--- Poţi să-ţi ucizi fraţii - doar sunteţi în război
--- Poţi să o vinzi pe mama, să-ţi laşi părinţii pe drumuri, - sunt afaceri
--- Să-ţi înşeli bărbatul cu prietenul lui cel mai bun - tot iubire se numeşte

Nu ştiu dacă aş face vreodată aşa ceva, nu am fost pusă în astfel de situaţii şi sper să nu fiu niciodată. Nu sunt o persoană prezumțioasă, nu fac afirmaţii pe baza cuvintelor/gândurilor fără probe empirice.
Evident, în inima mea am certitudinea că sunt o persoană raţională şi nimic nu m-ar convinge să-mi ucid fraţii, de ex. Dar... cine ştie ce elemente noi ar apărea şi... Nici nu vreau să mă gândesc, numai să vorbesc/scriu despre asta mă face să simt că fac ceva rău.

Nu ştie nimeni, niciodată ce este în inima unei persoane. Ce a împins-o să facă ceva, să se comporte într-un anume mod. Însă pentru mine, nu există scuze la răutate. Am mai scris despre asta. Nu o să zic niciodată să te comporţi ca Isus Cristos şi să-ntorci şi celălalt obraz, ba chiar sunt de opinie că cine te pleznește GRATIS (adică degeaba, fără motive), merită să fie pleznit înapoi.
Nimic nu dă dreptul unui individ (cu înfăţişare de om) să trateze pe cineva rău FĂRĂ motiv.

Facebook-ul este izvor de cunoaștere pentru mine. În fiecare zi văd statusuri fel de fel. Cel mai mult mă lasă perplexă acei oameni care se cred mai bun decât ceilalți (deşi comportamentul lor este identic cu cei pe care-i critică). Care consideră că totul este o luptă şi cel mai slab trebuie să piardă. Doar e legea naturii.
Însă legea naturii nu este să distrugi pe cel slab doar ca să demonstrezi că tu eşti mai puternic, ci să lupţi pentru supraviețuire. 
Cum te poţi numi tu om, dacă ataci pe ceilalţi aiurea, fără să-ţi fi făcut nimic niciodată? 
Cu ce drept? Din plăcere? Atunci ai o problemă neurologică gravă şi trebuie să fii închis.

Când te expui publicului, inevitabil vor apărea neajunsuri. Mulţi te vor nedreptăţi, te vor trata cu dispreţ cu sau fără motive, însă dacă tu ştii cine eşti, atacurile îţi vor face rău TEMPORAR. Câteva secunde, 2 minute maxim. Apleci capul şi laşi durerea să te copleşească.
Te întrebi de ce? Meriţi? Apoi te uiţi înlăuntrul tău şi ştii că nu e vina ta, nu ai făcut rău nimănui, nu ţi-ai permis NICIODATĂ să lipseşti pe cineva de respect în mod gratuit. Nu ţi-ai permis să mergi în casa omului şi să-l acuzi că-i prost doar pentru că are iarba mai verde decât a ta.

Tu ştii că nu ai timp pentru a urâ, discredita, defăima, împroșca cu noroi pe alţii şi că nu este demn de o fiinţă superioră. Îţi vezi de treaba ta liniştit şi senin. În timp ce sufletul lor se umple de sentimente distructive, tu munceşti, surâzi şi dai Cezarului ce-i al Cezarului.

Oricât de corect ai fi, întotdeauna se va găsi cineva să te lovească. 
Nu eşti o bestie fără discernământ, ci îţi poţi controla gândurile, acţiunile, comportamentul. Şi nu pentru că merită ei, ci pentru că TU MERIŢI.