Ce e iubirea

Ce e iubirea?!?!!

Păi, părerile sunt împărţite. Cine zice că e un blestem, cine afirmă că este o binecuvântare. 
„Părerea mea este că nu trebuie să ai nicio părere”... (Timocles în Thais – Anatole France) până nu „tragi” pe pielea ta.
Iubirea poate să te coboare, aşa cum poate să te ridice.
 În „You raise me up” - Westlife explică foarte bine conceptul „ridicării". Iubirea te face să suferi cu intensitate, însă pe de altă parte, te face să simţi cea mai profundă şi completă fericire. 

Unele persoane susţin că nu au iubit niciodată. Sunt chiar mândri de asta. Asta este foarte trist. Sincer, îi compătimesc. Poate nici nu e vina lor sau poate sunt narcisişti.
Nu există un ghinion mai mare, gândesc eu. 
Alte persoane în schimb, au iubit de multe ori în viaţă...
---„Nu se poate, iubeşti doar o dată cu adevărat!”
Nu sunt de aceeaşi părere. Poate pe timpuri se întâmpla asta, însă nu în ziua de azi, sau mai rar.

Eu iubesc de când eram la grădiniţă. În fiecare dimineaţă ajungeam prima la grădiniţă. Pe vremea aia nu erau multe jucării... cine era primul putea să aleagă tot ce voia. Eu îi alegeam, lui, cele pe care le prefera. Abia aşteptam să-l văd. Sentimentul era reciproc.Nimeni nu poate să conteste că nu era iubire adevărată. Era un sentiment pur şi măreţ.


Dar eu sunt altfel..  nu vreau să mă mărit, că ... nu visez la un bărbat în casă. Unele persoane nu sunt făcute pentru a avea o familie.. . Nu eu am ales... am încercat, însă nu pot. 

Şi-n momentul în care realizezi că fericirea ta va fi doar singură... toşi bărbaţii parcă înnebunesc. Toţi te vor, toţi te caută, mulţi încearcă cu disperare, ţi se oferă cerul şi pământul... până şi luna de pe cer. Şi toţi speră... dar în ce?! Nu e vina mea. Şi nu pentru că sunt insensibilă, cum mi s-a reproşat de multe ori, dar pentru că mintea mea nu poate concepe aşa ceva. E peste puterile mele.

Nu regret, nu plâng, nu-mi pare rău că am pierdut pe NIMENI. Dacă s-a întâmplat înseamnă că aşa trebuia să fie. Orice aş fi făcut, tot s-ar fi terminat pentru că destinul este invincibil. Acum am inima liberă şi e minunat. Aşa aş vrea să rămână. 

De multe ori aud persoane zicând cu durere (în special femei dar te asigur că sunt şi foarte mulţi bărbaţi care gândesc la fel) „ce proastă am fost că l-am lăsat pe cutare sau cutare etc. Dacă aş fi rămas cu el viţa mea ar fi fost diferită”. De ce nu ai decis aşa atunci?! Fără îndoială ar fi fost altfel dar... cine zice că ar fi fost mai bine? Şi apoi... aşa trebuia să fie, orice ai fi făcut tot s-ar fi terminat.
Un cuvânt aruncat poate distruge o relaţie consolidată? NU, nu este niciodată vina unui singur cuvânt sau fapt... Dacă se întâmplă asta doar pentru că l-ai făcut prost înseamnă că nu te-a iubit niciodată şi că e mai bine aşa.
Orgoliul te poate distruge. Dar dacă orgoliul are mai multă importanţă decât partenerul atunci nu iubeşti (îndeajuns)!

Şi nu te lăsa călcat în picioare de persoana pe care o iubeşti. Nimeni nu are dreptul să te umilească! Dacă şterge pe jos cu tine înseamnă că nu te iubeşte şi toată viaţa ta vei trăi cu frica că vei fi părăsit. 
Ce viaţă poate să fie asta?!

Un raport între 2 (sau mai multe) persoane este un schimb continuu di sacrificii/compromisuri. 
„Tu îmi dai eu îţi dau” . Sună materialist, dar nu este deloc aşa. Sacrificiile/compromisurile „a da/lăsa” de la tine nu trebuie să fie UNILATERALE. Amândoi trebuie să lupte împreună, de aceeaşi parte a baricadei.

Oricare ar fi povestea ta... uită trecutul şi concentrează-te pe prezent. „Ce-i făcut e bun făcut”. Nu te gândi nici la viitor. Prezentul e tot ce contează... iar mâine... ei bine, mâine e o altă zi. Sau mâine... poate chiar să nu existe.
Carpe Diem!!!

Ps. To be continued