Prima iubire...

?!! ... lectura... cărţile. Cu toţii ştim că prima iubire nu se uită nicicând....

Cărţile sunt viaţă pentru mine. Când cineva mă întreabă: "dacă ar trebui să trăieşti singură pe o insulă ce lucruri ai lua cu tine?" Eu răspund: "CĂRŢI" Atât. Restul.. mă voi descurca eu cumva... Dacă este verdeaţă şi apă. :)

Aş face o listă cu ce-am citit dar ar fi extraordinar de lungă. Jumătate, poate chiar mai multe, din titluri nu-mi pot aminti... decât dacă îmi cade din nou cartea prin mâini.

Îmi amintesc primul titlu în absolut totuşi... abia învăţasem să citesc. Eram în clasa întâi cred, pe la sfârşit. Sau într-a doua. Nu ştiu exact. E adevărat, am învăţat târziu dar foarte repede. Cum am învăţat cum s-a dezvoltat în mine o iubire necondiţionată faţă de lectură. Gavroche et Cosette... sunt protagoniştii cărţii „Les miserables” de Victor Hugo. Asta a fost prima carte ce am citit. Habar nu aveam să pronunţ titlul şi când am mers la bibliotecă a fost destul de distractiv să mă auzi pe mine cerând: Gavroke et Cosete. Ha ha.... atunci nu am realizat, dar parcă mi-e ruşine acum. Mi-a dat toată cartea, adică Mizerabilii şi mi-a zis să citesc doar capitolul ce mi s-a cerut la şcoală pentru că restul era destul de greu să înţeleg. Mda... am citit-o pe NERĂSUFLATE. Noaptea la lumina lumânării. Nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc. Pe cine nu a emoţionat până la lacrimi această poveste?!

După aceea am descoperit Jules Verne... sunt sigură că bibliotecara a înţeles că-mi place literatura franceză şi a decis că Jules Verne era mai aproape de inima mea de copil decât Victor Hugo.

„Insula cu elice” prima din toată seria. Nu mi-a plăcut foarte mult, dar nu am renunţat. „Copii căpitanului Grant” m-a fermecat. „Castelul din Carpaţi” şi toate celelalte cărţi scrise de el.
TOATE le-am citit în foarte scurt timp. Toate câte se găseau în biblioteca şcolii. La început am cerut o carte.. pe urmă am îndrăznit să cer 2. Pe urmă veneam de 3 ori pe săptămână cerând 3 şi atunci doamna bibliotecară s-a uitat foarte ciudat la mine. M-a luat de mână, m-a aşezat pe scaun şi m-a luat la întrebări.
 „Cum te cheamă, în ce clasă eşti etc etc” „Când ai tu timp să citeşti atâta? Eu nu cred că e posibil pt. un copil de vârsta ta. Să ştii că o să merg să mă interesez dacă înveţi la şcoală... că timp nu prea are cum să-ţi rămână. Ia să-mi faci acum un rezumat la cărţile ce mi-ai înapoiat.” Zis şi făcut. Cred că am vorbit vreo 15 minute. S-a uitat la mine cu ochi mari, mi-a dat cărţile şi am plecat foarte fericită. 

Nu numai că eram elev foarte bun dar ea nu avea de unde să ştie că eu mergeam şi la câmp mai toate zilele după ce veneam de la şcoală... sau înainte. Citeam noaptea, pe ascuns că nu prea mă lăsa tata, aveam nevoie de odihnă că eram doar un copilaş. Noroc că dormeam în altă cameră şi lumânarea nu făcea foarte multă lumină. Deseori o băgam sub pătură să nu se vadă deloc. Noroc că nu am dat foc la casă!!!! Dacă adormeam? Nu, nu aveam cum să adorm. Eram atât de emoţionată... la fiecare rând descopeream o lume nouă, străină, departe, imposibilă şi era fantastic. Pe mine cărţile mă trezesc şi din morţi cred!!!

Pe la 10 ani m-am mutat la biblioteca comunală. La şcoală nu mai rămăsese nimic care să mă atragă. Nici nu erau foarte multe cărţi. Luam 3-4 cărţi deşi nu prea era permis. Doamna bibliotecară îmi cunoştea familia şi se îndura să mi le dea. Într-o zi mă întorc cu un braţ de cărţi şi în timp ce le aşezam pe masă notez nişte cărţi cu titluri bizare. Am luat una în mână şi doamna îmi zice:
--- Sunt cărţile ce a înapoiat unchiul tău, nu sunt pentru copii Cristina.”
Ce?! Unchiul meu citeşte?!! Habar nu aveam. Şi de ce nu ar fi pentru mine?! Trebuie să le am!” decid în mintea mea. O rog din suflet să-mi dea măcar una... ea nu prea se îndura, dar am implorat-o cu lacrimi în ochi şi a nu lăsat-o inima să mă refuze. Mi-a dat toate cărţile ce înapoiase unchiul meu în ziua aceea. Una din acele cărţi era „Război şi pace” de Tolstoi.
Din ziua aceea literatura clasică rusă a devenit prietena mea numărul unu. Nu m-am gândit niciodată, dar dacă nu era, poate, unchiul meu nu m-aş fi apropiat de literatura rusă din proprie iniţiativă.  Dostoievsky, Puşkin, Bulgakov, Cehov, Gogol, Solzenitzen,  Turgheniev, etc. etc. Nu ştiu ce să zic, dar aşa a vrut destinul.

Apoi m-am întors la prima mea iubire: literatura franceză dar alţi autori: Balzac, Flaubert, Dumas (tatăl şi fiul) , Zola, Stendhal (da, e francez deşi nu s-ar zice după nume) etc.
La fel şi literatura engleză: Dickens, Hardy, Austin, Bronte',  Wilde etc.
Americană: Mark Twain, Edgar Alan Poe, Jack London etc etc. şi mii de alti autori cunoscuţi sau nu. Spaţiez de la un autor la altul într-o clipită. Naţionalitatea nu are nicio importanţă pentru mine.

Multe cărţi mi-au stârnit compasiunea, altele dezgustul, unele râsul (Huckleberry Finn), teama,  iar unele m-au impresionat profund. De ex.

„Pe aripile vântului” - Margaret Mitchell. Aveam 15-16 ani. M-a marcat într-o manieră ce nu pot să descriu. Din ziua aceea 2 expresii ce  a folosit Scarlett O'Hara au devenit folozofii de viaţa pentru mine: „Mâine este o altă zi” şi... când mergea să se culce iar durerea o depăşea împiedicând-o să adoarmă spunea impunându-şi „mâine, o să mă gândesc mâine” şi adormea plângând.

„Tess of the Urberville” - Thomas Hardy, pe care am recitit-o de curând. Nu-mi aminteam nimic... probabil eram prea mică când am citit-o prima dată.

„Teresa Raquin” - Zola,

„Uccelli di Rovo (Pasărea spin)” - Colleen McCoullough.

„Cuore” - Edmondo de Amicis

„Dama cu camelii” - Dumas.

Şi multe... nenumărate alte cărţi. Ultimele titluri: „Istoria celor 13 - Ferragus, Ducesa de Langeais, Fata cu ochii de aur”- Balzac.

Acum citesc „Thais” - Anatole France. O carte foarte mică, dar nu pentru asta neinteresantă.

Uite o sugestie... Ai citit cărţi când erai copil iar acum îţi pică prin mână o carte dintr-aceea... nu ar fi rău să o reciteşti. Va avea, te asigur, o altă conotaţie. Întotdeauna am fost împotriva recititului, dar după ce am avut o revelaţie recitind „Aventurile lui Tom Sawer" mi-am schimbat ideea. A fost cu totul neaşteptat şi am râs şi plâns cu mult patos.