Confesiuni dureroase

Acest articol va stârni întrebări şi multe sentimente în contradictoriu.
Unii vor înţelege, câţiva  se vor bucura, unii se vor întrista iar alţii mă vor susţine.

Îmi cer scuze şi mulţumesc anticipat celor care nu vor avea un sentiment negativ la citirea acestor rânduri.

Sunt unii dintre voi care mă cunosc personal, unii doar din articole, alţii din fotografii.
Dar în profunzimea unei persoane este foarte greu să intri.
Sunt o persoană destul de introvertită (închisă) când se tratează de probleme şi totuşi, numai de data aceasta, voi face câteva mărturisiri care mă costă foarte mult. Nu aş fi îndrăznit dacă nu ar fi fost important.

Îi povesteam unui prieten cum am început să lucrez la nişte proiecte noi, acestea fiind blogurile (trei la număr).

Îi ziceam, printre altele, cum am început (împinsă de la spate de fratele meu) şi cum mi s-a părut extraordinar de dificil pentru că nu sunt familiarizată deloc cu programele şi HTML-ul.
Dar încet-încet am învăţat câte ceva şi acum sunt unele lucruri care nu mi se mai par aşa de grele. Doar unele.

Stau în faţa calculatorului de la un minim de 10 ore la un maxim de 20 ore pe zi. Învăţ, caut informaţii, idei şi sfaturi. Uneori nici nu mă mănânc şi-mi este greu să ies din casă. Este frustrant şi deloc simplu. Mă vei întreba de ce o fac. Aceasta este esenţa acestui articol.

O fac pentru că îmi place să scriu, pentru că îmi place să gătesc şi pentru că m-au încurajat că aş putea ajuta unele persoane.
Mi s-a spus, de foarte multe ori, că am talent la scris şi visul meu (cel mai ascuns) este să scriu. Dar în acelaşi timp am nevoie să-mi câştig existenţa. Lucru natural pentru toată lumea.

Cine a citit articolele mele a înţeles că nu mi-e frică de muncă. Nicio îndeletnicire nu mă sperie, nu mă dau în lături de la nimic şi totuşi.... există un lucru pe care nu pot să-l fac.

Am fost în Italia câţiva ani unde am vrut doar să studiez. Nu mi-a fost posibil. Cine a fost în afară ştie cum stau lucrurile. Dacă nu munceşti zi de zi nu te poţi întreţine. Am lucrat şi câte 20 de ore pe zi. 7 zile din 7, 365 zile pe an. Nu ştiam când e duminică, Paşte, Crăciun.
Aveam 2-3 servicii pe zi pentru că aveam nevoie să câştig îndeajuns să-mi urmăresc visul pentru care am plecat din ţară. Dar nu mi-a fost posibil.

După câţiva ani, din motive pe care nu le pot dezvălui, am decis că e vremea să mă-ntorc acasă.
Vreme de câtva timp am fost translator/traducător.
Am încercat să lucrez on-line, dar oportunităţile nu sunt multe. Nu voi intra în prea multe detalii, nu cred că te interesează.
Unii ştiu deja că internetul (dar nu numai) este o junglă. Iar eu nu prea sunt „tare de stomac”.

Din când în când voi scrie câte un articol publicitar, voi posta link-uri către magazine on line, și vei găsi și ceva bannere cu publicitate. 
Tot ce îți cer este să continui să mă citești, fără a te simți mințit sau folosit.

Publicitatea este inima comerţului.

Pe această cale vreau să mulţumesc din inimă celor ce au făcut deja cumpărături plecând de pe reclamele de pe acest blog. În special nepoatei mele, Alina, care nu s-a limitat să cumpere pentru ea, dar a avut ideea să-mi facă un cadou incredibil: o pereche de cercei formidabili pe care îi vezi în imagine.

Sprijinul tău este inestimabil. Nu voi uita şi, sunt sigură, că vei avea înmiit înapoi. Chiar şi numai pentru că ai avut încredere în sugestiile mele. Mulţumesc.

Mulţumesc pentru atenţie, răbdare şi înţelegere. 
Îţi doresc, din toată inima, NUMAI BINE!