Epoca de aur - Pâinea

Pâinea albă era un lux pe vremea lui Ceauşescu. Ca multe alte lucruri. Era lungă şi o mai găsim şi-n ziua de azi: se numeşte franzelă. Îs deşteaptă, nu?

În sat nu se aducea niciodată (pâine) neagră la magazin, cel puţin eu nu am văzut decât în oraş.

Îmi amintesc o zi în particular. Aveam vreo 8-9 ani şi după ce am aşteptat vreo 2 ore să se deschidă magazinul (programul de după amiază) s-au deschis uşile. Şi noi bâlâc unul peste altul. Copii nu prea erau în astfel de situaţii. De fapt toată lumea trimitea pe cei mai puternici la cumpărat pâine pentru că se ştia că era pe viaţă şi pe moarte. Nu exagerez deloc! Dar la noi în familie mai toţi erau ocupaţi cu altele. Cum am mai zis.

După ce mă înghesuiau, ca de obicei, mă împingeau (călcau în picioare, rupeau hainele de pe mine, efectiv), ajungeam şi eu la tejghea plină de încredere că voi lua 2 pâini în acea zi. Aşa s-a hotărât de data acea.
Însă când ajunge rândul meu dezgustătoarea vânzătoare, pe care nu am s-o uit nicicând, decide că va da doar o singură pâine începând cu mine. Nu era destulă.
Când am auzit am început să plâng cu hohote şi nu mă mişcam deloc de la tejghea. Întâi am implorat-o, făcând apel la sensibilitatea ei. Văzând că nu ţine şi că a început să mă insulte schimb şi eu tactica şi-i spun:
--- Nu e drept. Suntem 10 în casă, hai spuneţi-mi cum o să împărţim pâinea asta la 10 capete? Ce-o să-i punem lui tata în traistă, la servici?! Vi se pare corect că la alţii, care sunt doar 3 în casă, le-aţi dat două iar mie doar una?" 
Şi-n acel moment oamenii s-au oprit din împins, și-au început cu toţii să urle la vânzătoare că aveam dreptate şi să-mi dea imediat a doua pâine. Şi minunea s-a produs.
Mi-a dat-o uitându-se cu mare ciudă şi dispreţ la mine. Dar mie puţin îmi păsa ce gândea ea. Aveam 2 pâini. Era un caz foarte rar!
Ce-o să se mai bucure ai miei. URA! Personal, preferam mămăliga, ca şi acum. :)

Despre pâinea neagră în altă zi, este prea lung articolul.