Cerşitul şi nevoia

Am fost în oraş la cumpărături. La intrarea în magazin, stătea, aşezat pe o piatră mare, un bătrân. Când am trecut pe lângă el, i-am evitat privirea dar am auzit un firav „ajutaţi-mă".
Nu mi-a făcut foarte multă impresie. Se găsesc la tot pasul, de obicei sunt beţivani, drogaţi, fumători, copii trimişi forţat de părinţii lor, care au făcut o meserie dintr-asta. I-am văzut de multe ori bătându-se, certându-se şi insultându-se pentru un cărucior. Eu nu fumez, nu beau, nu merg în vacanţe, fac economii peste economii şi nu-mi convine să-i dau bani unuia care-şi cumpără ţigări, droguri, alcool. Sau îşi construieşte palate.
Mi s-a scârbit de lucrurile astea. Toţi vor să profite mizând pe slăbiciunea unora. Pe mine mă-nşeală mereu.

Dar când am ieşit... nu m-a lăsat inima: mi-am îndreptat privirea înspre el, de departe. Să văd ce face, cum arată. Avea în jur de 70 de ani. O geacă de fâş, mănuşi, cizme de cauciuc. Curat, aranjat. Mă uit la faţa lui... o faţă liniştită. Niciun semn de beţie. Dimpotrivă. Decid să-i dau ceva. Scot portofelul, îi întind banii, el scoate o mănuşă şi întinde palmul mâinii mulţumind şi binecuvântând. Când m-am uitat la mâna lui, am înlemnit. Bătătorită până la refuz, curată, dar cu crăpături. O mână muncită. Şi m-a pufnit plânsul instant. Am încercat să mă abţin (eram dată cu rimel), dar nu am reuşit. O durere profundă mi-a cuprins întreg corpul. Nu mai eram în stare să merg. M-am sprijinit de un bloc. Şi-am plâns, cu sughiţuri, până acasă. Am sunat-o pe mama şi i-am povestit printre suspine... a plâns cu mine.
--- Cum este posibil ca acest om, care a muncit toată viaţa lui, să ajungă să cerşească-n frig?! În ce lume trăim?! Unde este pensia acestui om, unde-i sunt copiii? Îmi voi aminti în veci privirea lui... încă nu era înfrânt. Demnitatea i-a rămas în pofida sărăciei, vicisitudinilor, nedreptăţilor. Un luptător!

Oameni buni... mai uitaţi-vă, din când în când, la acei care cerşesc. Unii chiar au nevoie... şi se recunosc. Te rog, renunţă la un covrig şi dă-i din toată inima. Cât de puţin... dar poate nu vei fi singurul care se va lăsa înduplecat de nevoile unora, mai puţin norocoşi.
Mă opresc, deşi mai aveam de scris o întâmplare asemănătoare. M-a apucat iar plânsul.