Flirt

Flirt = „Conversaţie curtenitoare între un bărbat şi o femeie”. Aceasta este definiţia din dicţionar.

Când mergeam acasă, de Crăciun, îmi sare-n față un bărbat (care avea un copil de mână) zicând ceva parole ciudate, incompresibile pentru mine. Mă feresc, că cine ştie ce nebun poate să fie. 
Mă uit la el cu ochi holbaţi , deși sunt familiarizată cu astfel de lucruri bizare, întotdeauna reuşesc să mă surprindă, mai ales când nu consider că aş putea atrage pe cineva având un rucsac flendurit în/pe (?!) spinare.
Intru într-un magazin, să iau ultimele cadouri, şi dau peste același personaj. Mă fac că nu-l văd, se îndreaptă spre mine cu mâna-ntinsă, să facem cunoştinţă. Ridic ochii... ce pot să fac? Eram în public, se uita lumea la noi ca la urs. Mă prezint, se prezintă. (un tip atrăgător, înalt, tânăr). Hmm.
--- „Te rog să mă scuzi, dar sunt tare grăbită.” Se scuză şi el încercând să-mi explice că nu e un psihopat şi nu ştie nici el ce se întâmplă, „nu e unul care face chestii dintr-astea.”
--- „Nu”, răspund sarcastic eu. Vrei să te cred?! Mă pufneşte râsul.
--- „Niciodată!” (zic în gândul meu)
Îmi cere numărul de telefon, mă fac că nu aud şi mă îndepărtez în grabă. El - după mine. Aglomerat în magazin, lumea se uită. Îi dau un număr fals. (:p) Sună... mda.
--- „Mi-ai dat numărul greşit, hai să controlăm.” Lumea continuă să se holbeze şi eu, fără să vreau, îi dau numărul corect numai să mă lase-n pace. Nu-mi place să fiu în centrul atenţiei.
În autobuz sună deja.
--- „Ptiu, mâncate-ar ciorile, deja?!” Şi mă enervez cumplit gândind: „am zis eu că-i nebun”. Răspund, înţelesesem deja că nu se va opri până nu o fac. Îi zic că nu pot vorbi în autobuz, din respect pentru ceilați. La 23 sună telefonul. Părinţii se culcă pe la 22, eu - odată cu ei (profit, că acasă mă culc după 2). Soneria puternică îi trezeşte pe amândoi pentru că nu ştiam unde-i telefonul. Îl sting cu ciudă. A doua zi sună de vreo 20 de ori. Nu răspund. În 6 zile, cât am stat la părinţi, a sunat de cel puţin 50 de ori. Noroc că nu prea este semnal la ai miei şi nu suna. Primeam mesaje şi fierbea sângele-n mine.
„Aşa-mi trebuie! Ştiam că-i un psihopat. Cine m-a pus să-i dau numărul?!” (Menţionez că numărul meu de telefon îl are doar familia şi asta a fost a doua oară când i-am dat numărul cuiva pe stradă, aiurea! Primul era nebun de legat, deşi părea normal, la prima vedere).
Ajung acasă, îmi apar 68 de mesaje cum că m-a chemat tipul în cauză. „Mă duc la poliţie dacă mă mai sună", gândesc. Pauză.Într-o zi mă sună cu număr ascuns; răspund, nici nu-mi imaginez că-i el. De obicei nu răspund la numere ascunse, dar m-a pus păcatul... IAR!!! Când îmi dau seama cine e, îl fac cu ouă şi cu oţet urlând ca o nebună la telefon. Aveam sora şi o nepoată în vizită care râdeau de se tăvăleau pe jos în camera alăturată. Mie nu-mi ardea deloc de râs. Îmi ieşeau flăcări din ochi, nas şi urechi... DE NERVI.

Dar îl ascult şi-ncerc să mă calmez. Mă invită la o cafea. Îi zic ok... el rămâne trăznit, nu se aştepta. După scena pe care i-am făcut-o... şi îi zic:
--- „Bine, ies, dar îţi zic de pe acum: nu mă interesezi tu, nu mă interesează nimeni!! Şi dacă mă mai suni o singură dată, după cafeaua asta, te denunţ pentru hărţuială! Clar?!”
--- „Clar!”
Soră-mea a zis că trebuie să fie nebun după mine de a acceptat o asemenea condiţie, după ce l-am făcut cu ouă şi cu oţet. 
--- „Sigur că-i nebun, dar nu după mine! La naiba, m-a văzut câteva secunde. Nu există! E un psihopat, fără doar şi poate, dar în public n-are ce să-mi facă. Nu mă tem.”
Ieşim - se surprinde că ajung. Vorbim vreo oră. Tipul e absolut normal. Liniştit, muncitor, dezamăgit, dornic de o relaţie cu o persoană diferită, dar şi foarte drăguţ. Îl înţeleg, însă rămân de aceeaşi părere.
--- „Nu am nevoie de nimeni, nu sunt interesată de niciun fel de relaţie, nici cu tine nici cu altul. Nu este nimic personal, te rog să mă crezi.”
Ne despărţim în termeni amiabili. El zice:
--- „Gândeşte-te şi apoi sună-mă. Eu am promis că nu te mai deranjez.”
Îl privesc cu tristeţe, ştiu/știam deja ce am să fac. Nimic. Dar nu sunt bucuroasă. Îmi pare rău pentru el.
The end