Tagg-uri fără răspuns

De când cu blogurile astea, am mai învăţat o groază de lucruri despre natura umană.

Când am câte o poză mai drăguţă îmi trece prin minte să "tag(g)hez" mai multe persoane care, mă gândesc eu, ar putea fi interesate sau ar aprecia.

Unele chiar apreciază, altele dau like din politeţe (se mai întâmplă, înţeleg şi mulţumesc. Apreciez), altele comentează chiar... din politeţe sau de drag. (Mulţumesc. Apreciez). Dar sunt şi unele care se fac că plouă, adică te ignoră total, şi tu vezi cum dau like la alte imagini similare. Sunt prima care afirmă că gusturile nu se discută... dar, la naiba. Chiar e aşa de naşpa poza mea? Nu are stele care sclipesc să te orbească, frânturi de versuri înţelepte, pe Isus răstignit pe cruce sau un câine abandonat, etc.... e adevărat. Totuşi... Lucrez la ea. Un like nu numai că mă ajută dar mă încurajează. Şi costă aşa puţin... .

Asta-i problema. Sau alta... „nu dau like pentru că nici ea nu a dat”. Hmm, schimb pe schimb. Dar eu nu stau mereu on line, poate nu am văzut poza ta că nu mi-a apărut pe wall.

Dacă cineva mă "taghează" dau like din politeţe, chiar dacă nu-mi place. Bineînţeles, dacă nu se tratează de ceva pornografic. A pierdut timp omul. Nu, nu l-a pus nimeni. 

Dar dacă nu dai like pentru că-mi porţi pică aiurea eşti o persoană tare nestatornică. Dacă ţi-am greşit cu ceva, zi-mi. Poate nici nu mi-am dat seama.

Dar când comentez şi acest comentariu al meu rămâne fără răspuns, iată că atunci îmi sare de tot muştarul. Nu am timp dar comentez, tot din politeţe. Dar ce naiba, numai eu am învăţat educaţie civilă la grădiniţă?!

Nu mă obligă nimeni, e adevărat. Mia colpa. Aşa-mi trebe'!

Ps. Nu te gândi, cum mă supăr aşa-mi trece. În 2 secunde. Sunt nimicuri. Dar le notez. Şi înţeleg perfect că unii chiar nu au timp, nu stau pe net, etc. Dar unii nu o fac de ciudă. Meschini. 

O săptămână minunată!