Eşti trist? Hai la o partidă de plâns!

Toţi am avut momente în viaţă în care ne-a venit să plângem atât de intens că nu ne-am putut controla.
Poate am primit o veste proastă, căţelul e bolnav, părinţii te vor acasă când tu eşti la mii de km distanţă, fraţii au probleme, ori poate te-ai despărţit de cineva, etc.
Iar dacă ai avut norocul, sau nenorocul (depinde de punctul de vedere) să fii între oameni, poate unul s-a înduioşat şi ţi-a zis
--- Nu plânge...!
Nu ştiu, dar mie când mi se întâmplă aşa ceva, încep să plâng şi mai tare.
Nu am înţeles niciodată de ce. Groaznic.
Omul a vrut să te încurajeze şi tu ce faci? Îţi înteţeşti plânsul. PFFFFF
Nu-i frumos, dar e instinctiv.

Nu sunt o persoană plângăcioasă, deşi mă emoţionez extrem de repede, sunt foarte empatică. Plâng mai mult pentru alţii, şi evit, pe cât posibil să fiu văzută de cineva.
Prefer să plâng în pace, singură, fără să trebuiască să dau explicaţii. 
E adevărat că de multe ori nici nu venim înţeleşi, problemele ne vin minimalizate, ceea ce ne face să ne simţim şi mai nefericiţi. Numai noi ştim ce avem în suflet.

Încerc să nu stric cheful altora cu lacrimile sau tristeţea mea. 
Că toţi avem momente... şi când afară cerul plânge, suntem înclinaţi la melancolie.

Deseori am auzit oameni încercând să-i încurajeze pe unii spunându-le:
--- Ce rost are să plângi? Rezolvi ceva?
Ehi bine, eu zic că da. Din proprie experienţă.
Când îţi vine să plângi, plângi, dar pe ascuns. Lasă durerea să te copleşească. Întinde-te pe pat, strânge o pernă în braţe şi plângi cu hohote, dacă aşa simţi. Te vei linişti.
Mare atenţie să nu exagerezi cu această măsură. 
Este ok să plângi 1 dată, de 2-3 ori când te simţi nefericit. Însă dacă o faci în fiecare zi (poate chiar de mai multe ori pe zi), săptămâni, luni, atunci ai o problemă ce nu trebuie ignorată.
Plânsul nu ajută, dar face extrem de rău.
În acest caz chiar se potriveşte: nu rezolvi nimic.
Ai probleme care se pot rezolva, te ridici, te încurajezi şi faci tot ce-ţi stă în putinţă să ieşi din starea aia.
Mergi la o plimbare, la o cafea cu prietenii, la un concert, etc.
Ai acceptat că ai o problemă, cauţi soluţii şi nu te laşi până nu le găseşti.
Toată lumea are probleme, dacă toţi dintre noi am proceda la fel (să stăm să ne plângem de milă luni/ani în şir), păi nu s-ar mai vedea surâsuri în tot universul.
Unele dureri sufleteşti se pot rezolva cu o partidă bună de plâns, altele nu. 

Tot ce are un început are şi un sfârşit.
Totul trece! Evident, dacă nu este vorba de o problemă de sănătate incurabilă.
Şi cine tot insistă că nu e adevărat că timpul vindecă orice rană, eu, te asigur că vindecă orice, dacă-i permiţi şi îl ajuţi.
Da, te-ai despărţit, a plecat, te-a trădat, etc.etc. Fii supărat, plângi, urlă... admite că ai o problemă, accept-o, apoi te apuci să o rezolvi. 
Nu poţi sta o viaţă să plângi pentru unul/una ce a plecat. Am mai zis, nu a fost destinul. Nu mai fă supoziții, scenarii, condiționale... Aşa a fost să fie, dacă nu s-ar fi terminat atunci/din acel motiv, s-ar fi găsit altul.
Pentru că trebuia să se întâmple. Nu te învinovăţi, acceptă durerea, dă-i voie să-ţi facă damblaua şi apoi o arunci pe geam închinzând orice cale de intrare.
Viaţa este doar una şi sunt mai mult de 7 miliarde de oameni pe terra care se simt exact ca tine, la un moment dat.
Plângi, te zbaţi, apoi te abandonezi, accepţi, raţionezi şi TE RIDICI. Gata cu plânsul şi cu părerile de rău.
Meriţi să fii fericit, dar trebuie să lucrezi pentru asta.
Fercirea se învaţă, nu ne naştem cu ea.