Radio Europa liberă-amintiri din epoca de aur

Părinţii sunt născuţi în 1935. Tata în apriliea împlinit 79 de ani. Şi dacă nu i-ar fi greu să se mişte din cauza unei fracturi la un femur, nu i s-ar citi toţi.
Mama va împlini aceaeşi vârstă la sfârşitul săptămânii.
Au lucrat de mici copii, că deh, s-au născut la ţară. Dar tata a fost mai norocos decât mama: nu a lucrat la boieri, avea pământurile părinţilor.
Apoi a venit comunismul şi le-a luat tot la toţi. S-a făcut cooperativizarea forţată... da, da. Cu puşti, tancuri, soldaţi. Au murit oameni nevinovaţi care-şi apărau drepturile. Mai multe detalii aici.

Povestesc o întâmplare care acum mi se pare haioasă, atunci nu a fost defel.

Era în 1980. La televizor era program scurt, cenzurat (am mai multe articole în secţiunea dedicată, dacă te interesează). Se vorbea doar despre Tovarăşul Ceauşescu şi Tovarăşa Academician Doctor Inginer, Elena Ceauşescu. Totul era închinat lor, sau partidului. Nu ştiam nimic despre ce se întâmplă cu adevărat în ţară, sau peste hotare.
Dar am găsit la radio un post care transmitea tocmai din Munchen pentru românii ca noi.
Toată lumea asculta pe ascuns. Se fereau de toţi, că oricine putea fi securist. Chiar şi un familiar.
Noi ascultam doar seara, când venea tata acasă de la servici.
Era un ritual care ne unea şi ne făcea fericiţi. 
Aşadar, în fiecare sfântă seară, după ce mâncam cu toţii la masă, tata lua radioul, se închidea în dormitor şi-i dădea drumul. Dar nu înainte să verifice strada, vecinii şi să-nchidă poarta cu zăvorul de jos (nu se putea deschide decât dinăuntru).
Mama, ca de obicei, era la ţesătoare, dar când îl vedea venind, se oprea. - Zgomotul pe care-l făceau iţele, suveicile, şi celelalte instrumente ale mamei, l-ar fi împiedicat pe tata să audă.-

Punea radioul pe un scaun în mijlocul camerei, noi ne strângeam toţi în jurul lui şi când auzeam:
Aici Radio Europa Liberă muțeam toţi.
Cei mai mici (adică eu şi fratele) mai chicoteam, (aveam doar vreo 5 anişori eu, fratele 3 şi ceva) şi tata ne arunca nişte priviri fulgerătoare, ţuguindu-şi buzele alterat:
--- shhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh, că vă scot afară. 
Ne amintim tot, fiecare dintre noi. Mama şi-acum îi reproșează tatei severitatea din acea perioadă.

Într-o zi, radioul a căzut şi s-a desfăcut bucăţi.
Când a văzut mama, a înlemnit.
--- Văleu, am încurcat-o cu taică-tu. Care l-ai dat jos, fugi cât mai departe, ascunde-te. 
Nu a fugit nimeni, nu se ştie nici azi cine e vinovatul.

A venit tata, a luat notă. Ne-a certat îngrozitor, dar ce putea să ne facă mai mult de atât?
Eram toţi trişti şi mâhniţi că ne plăcea să ascultăm împreună, în secret.

Problema era că nu se găseau radio-uri peste tot, ba chiar era un obiect cu ciubote roşii. 
Trebuia să mergi în piaţă, în oraş, şi numai duminica se făcea.
Aşa că a trebuit să aşteptăm sfârşitul de săptămână.
Dimineața devreme, părinții s-au îmbrăcat şi au plecat la Roman. Oraşul cel mai aproape. Nu au spus vecinilor ce treabă aveau, dar au promis să le aducă pâine.
S-au întors seara târziu, că au fost în vizita la sora mai mare. Iar noi abia aşteptam să vedem ce fel de radio a luat.
Închidem poarta şi repede la părinţi.
Mama scoate din plasa de iută colorată un ghemotoc de ziare, şi din ghemotoc iese un radio portocaliu. (Cel dinainte era negru.)
Am rămas toţi în extaz... Şi-am avut grijă de el ca de ochii din cap. (E şi-acum pe undeva prin pod.)

Dar am avut nevoie numai până-n 89. Când s-au dat drumul la posturile de televiziune. Şi ce-au văzut bieţii părinţi a fost traumatic. Le-au trebuit ani să se obişnuiască.
Nouă ne-a fost mai uşor. Am îmbrățișat libertatea cu brațele larg deschise.
De-am fi ştiut ce ne aşteaptă... poate nu am fi fost atât de fericiţi.