Inspiraţie... De unde?

Iată un subiect delicat pentru un blogger. Despre ce să scrii în fiecare zi ca să nu pierzi cititorii fideli.
Poate unii îşi fac un program, alţii se inspiră la ceilalţi, dar sunt şi acei care scriu ceea ce simt pe moment.
Eu aş vrea să plac, ca toată lumea :D, însă mizez pe faptul că cititorii mei sunt oameni cu creier şi pot înţelege păreri diferite.

Cu mine e complicat... nu am televizor, nu ascult radio, nu ies mult, nu caut inspiraţie la prieteni de breaslă, şi mai ales, nu îi defăimez pentru că am opinii în contradictoriu.
Câteodată "mă pleznesc" unele statusuri/fotografii de pe platformele de socializare.
Altădată înscriu articole în competiții. Dar aici mi-este extrem de greu. Să scriu la comandă adică. Nu e de mine. Sunt o persoană instinctivă şi scriu din impuls. Trebuie să-mi placă, să mă atragă subiectul, să cunosc/să ştiu despre ce vorbesc, să mă identific.
Scriu despre modă (rochii, bijuterii, cosmetice), dar nu sunt mare cunoscătoare. Îmi exprim părerile personale.
Însă cel mai mult îmi place să scriu despre probleme sociale (voluntariat, ajutor). Mă identific foarte mult cu astfel de iniţiative de aceea scriu cu aşa de mult entuziasm. Am studiat ani de zile, am lucrat cot la cot cu o mare diversitate de persoane. Am cunoscut multe naţionalităţi, am studiat variate culturi.

Zilele astea am scris despre natură, reciclare, (r)Evoluţii pentru bătrâni, oamenii marginalizaţi/discriminaţi pe considerente de diversitate. 
M-am "bătut" cu mulţi apărând anumite categorii de oameni.
Unii mi-au scris să mă felicite, să mă încurajeze sau să-mi mulţumească, alţii în schimb au făcut insinuări cum că aş avea înclinări varie (degeaba nu sunt celibatară...), etc. etc. etc. :))))
Sincer, nu m-au surprins, nu m-au rănit. Nu poţi fi pe placul tuturor, însă atâta timp cât părerile sunt împărţite cu respect, nu mă deranjează.
Este greu pentru unii să înţeleagă că mie CHIAR ÎMI PASĂ de oamenii nevinovaţi/nefericiţi/nenorocoşi, de cei talentaţi, de natură/planetă, de artă, de oraşul meu, familia mea, prieteni, etc, şi nu mă voi opri doar pentru că risc să-mi pierd dintre cititori (mă fac de râs mi-au scriscei cărora le pasă de mine :D).
Fiecare are dreptul şi libertatea să facă ce vrea cu timpul lui. Nu pot obliga pe nimeni să mă citească. Dacă lui îi place The Bing Bang Theory, multe nu avem ce discuta pt că prefer The Mentalist. :D

Este clar că mesajele de încurajare îmi sunt mai pe plac. Să-mi zică cineva că nu le preferă. :)

Indiferent de înclinările sau preferinţele mele sexuale - din nefericire, îmi plac bărbaţii :D -, lucru ce nu ar trebui să intereseze pe nimeni dealtfel:

• Întotdeauna voi apăra pe cine consider că vine nedreptățit, jignit, insultat, discriminat doar pentru că iubește, fără să fi făcut NIMIC rău nimănui. 
• Niciodată nu voi găsi scuze la răutatea gratuită. Nimeni nu are dreptul să fie mârlan cu cine nu i-a făcut nimic
• Niciodată nu voi încuraja pe nimeni să aplece capul în faţa hărţuirilor. Ba, fac exact contrariul. 

Cu cine doarme cineva în pat, nu mă priveşte, toţi avem dreptul la iubire.
Atâta timp cât fiecare îşi trăieşte viaţa pe care o vrea, fără să facă rău cuiva, eu îl voi apăra şi voi lupta pentru drepturile lui.
În momentul în care un om se comportă ca o fiinţă fără raţiune/inteligenţă, în acel moment încetez să-l mai consider demn de a fi numit om.
Fiecare are dreptul la o opinie, dacă are argumente, dar fiecare trebuie să respecte sentimentele şi trăirile celorlalţi. 
Un om care insultă pe altul doar pentru că iubeşte pe cine crede el că NU trebuie, acela nu e om, dar un robot incapabil să gândească cu propria minte.
Reacționează cum a fost învăţat, are prejudecăţi, limite de pricepere. Dar mai ales, a ales să urască.

Ce vreau să spun este: Nu iubirea ar trebui să ne creeze dezgust, dar URA.