Viata e simpla, noi o complicam

Asa afirma unii.
Personal, nu sunt de acord.
Pentru multi nu este totul alb sau negru, majoritatea are viata colorata-n in variate nuante de gri.

Cand eram mica, pe vremuri comuniste, parca intr-adevar, viata era simpla.
Cel putin pentru mine. Nu voiam nimic, ma multumeam cu tot ce-mi dadeau parintii mei, nu ma plangeam, stiam ca maine se va derula exact ca azi, si tot asa. Si eram atat de fericita... . Frati multi, veselie, unitate, toti munceam cot la cot; parintii prezenti, activi.
Stiam ca atunci cand voi fi mare, voi termina scoala si voi merge la munca, ma voi casatori, imi voi construi o casa si voi fi ajutata de toate rudele si vecini. Apoi voi face copii, voi imbatrani si... gata.
Dar cand am crescut, nimic nu a mers cum am gandit. Dar absolut nimic.

Comunismul a cazut, nu ne-am mai multumit cu a avea un put pe strada, dar am vrut unul in fiecare curte, si apoi apa in casa. Si cum vedeam ca vecinii ridicau o casa mare, noi voiam una si mai mare.
Ne-am luat si am plecat printre straini, suportand cu stoicism umilinte si discriminari, oboseala infinita.
Numai gandul ca vom avea ceva mai mult decat vecinii, ne-a dat curaj si ne-a intarit.
Am stat departe de familie ani de zile si-ncet incet ni s-a scurs viata... copiii au crescut, nu se mai multumesc cu blugi de 50 de ron, vor tenisi Converse, ochelari Ray - Ban, Bmw, etc.etc. Mereu vor ceva, altceva, mai mult, si mai mult, si din nou...
Parintii au nevoie; fratii au probleme; nepotii se insoara; vine grindina ne sparge acoperisul, geamurile; ploua la infinit ne distruge munca de ani de zile... .
Viata rezerva surprize... placute, da, dar si neplacute. Oricat am nega evidentele, este de ajuns sa ne uitam in jur, la cei apropiati, la cei dragi, la cei ce iubim, si observam instant ca viata nu este deloc simpla.
Decat pentru unii.
Poate mai norocosi, poate mai putin sensibili, mai egoisti sau, cine stie, mai puternici.

Vreau sa spun, cum poate o astfel de viata sa fie simpla? 
Pentru cine, cum?
Chiar daca NU vreau o casa mai mare, o masina, haine de firma; oricat nu as avea copii care sa-mi ceara Converse sau sa fuga de acasa, tot nu vad viata simpla.
Ca nu sunt singura pe lume si nu am puteri supranaturale; am o inima, am sentimente si mi se rupe sufletul cand ceilalti sufera pe langa mine.

Chiar mi-ar placea sa aflu cum trebuie sa privesti viata, din ce prisma, ca sa fie simpla.
Ca eu, oricat ma straduiesc, nu vad toata simplicitatea asta.