Podoaba capilară II

Oaia lăţoasă sau "căchiţa de fân".

În prima parte al acestui articol, vă povesteam cum mi-ai fost mie tăiat părul prin şiretlicuri.

În această parte voi povesti cum mi s-a făcut mie părul creţ... ca la oi şi... asta la cererea mea! Păcat că nu am o fotografie să vă arăt. Dacă ar fi fost ca în imagine ar fi fost Okay. Dar nu era. Nu, nu. 

Era miercuri, duminica se căsătoarea un frate de-al meu. Nu ştiu ce-mi trece mie prin cap să mă duc să-mi fac părul la coafor. Toată lumea se pregăteşte la nunţi... eu... ce-s mai proastă?! Zis şi făcut. Îi zic mamei că plec în oraş cu acest scop şi ea îmi răspunde că am păr foarte frumos, de ce trebuie să mi-l stric.

---Ce ştii tu mamă?! şi mă-ndrept voioasă spre oraş. Mă duc la cel mai mare şi bun salon. Pe atunci nu era cu programare. Îmi vine rândul şi, cu inima cât un purice, mă aşez pe scaun şi-i explic coafezei ce aş vrea. Ea îmi ia părul în mâini, îl studiază puţin, îmi pune mai multe întrebări curioase şi decide:

--- „Astăzi e miercuri, nunta e duminică... iar tu ai părul foarte fin. Ţi-l fac, deşi n-am auzit în viaţa mea de acest „model”. Totuşi... nu cred că-ţi „ţine” până duminică. E prea fin. Înţelegi!?”

Eu mă întristez imediat, dar, cum nu sunt tipul care renunţă uşor, decid să-mi asum acest risc.

---Ce să zic? am venit până aici cu un scop, aşa că-l fac, fie ce-o fi!”

Ea se consultă cu mai multe colege, merge undeva într-o cameră ascunsă, aduce un fel de bigudiuri lungi şi-ncepe treaba.

Mă uitam în oglindă şi-mi plăcea ceea ce făcea. Când îmi scoate bigudiurile un zâmbet larg mi se aşterne pe faţă. „Vai ce frumos e, chiar mai frumos decât mă aşteptam”. Însăşi coafeza era uimită de rezultat. Colegele erau toate lângă mine să vadă „minunea.” Dau să mă ridic când ea îmi zice că nu a terminat. A luat în mână un pieptene şi a început să mă „scarmene.” În câteva minute am văzut cum buclele mele fantastice dispar şi-n locul lor apare o căpiţă de fân imensă. M-a pufnit plânsul pe loc şi nu pricepeam ce naiba se-ntâmplase!

Ea se uită la mine cu uimire şi mă-ntreabă dacă nu am ceva cu care să-mi prind părul. Înţelesese şi ea că nu puteam merge pe stradă în halul ăla. Dar nu aveam nimic. Eram într-o stare jalnică.

„Ce i-a trebuit nebunei ăsteia să mă pieptăne?!” De ce nu l-a lăsat aşa. M-am nenorocit! Mi-a distrus părul, ce mă fac eu acum?! Cum ies pe stradă cu capul ăsta?!
Habar nu aveam ce era cu mine. Am plătit plângând şi-am ieşit în fugă din salon. Am jurat să nu mai pun piciorul în veci. „Salonul cel mai bun pe naiba!”

Pe stradă toată lumea se uita la mine. Jur... nu era fiinţă să nu întoarcă capul. Şi câinii urlau când treceam pe lângă ei. Încep să plâng şi mai tare. Ba chiar să bocesc şi o iau la goană. Muream de ruşine.

No... acum închipuiţi-vă scena. Dacă mai înainte lumea se uita zăpăcită la mine, acum era de-a dreptul buimăcită. „o tânără cu o căpiţă-n loc de păr, plângând cu hohote”. „Să plâng sau să râd”, se-ntrebau ei nedumeriţi.

Cert e' că eram UN spectacol, frate!

Ajung acasă cu faţa buhăită şi ochii bulbucaţi de atâta plâns. Mă vede mama şi-o pufneşte râsul.
 ---„Ţi-am zis eu să nu te duci, aşa-ţi trebuie. Să te înveţi minte! Cât ai dat?.” Cunoscând-o îi zic o cifră, care era mai puţin decât jumătate decât mă costase.
---„Văleeeeu”, zice mama, „aşa de mult?!”. Nu zic nimic şi intru în bucătăria unde erau nişte vecine aşezate pe scaune. Nu ştiu ce făceau, nu-mi amintesc. Oricum făceau ceva. Când dau cu ochii de mine rămân trăsnite.
---„Cristina, tu eşti? Doamne sfinte da ce-ai păţit? Ce Dumnezeu ţi-ai făcut la păr?!” Arăţi teribil şi-ncep şi ele să râdă cu hohote. Dacă mai înainte eram supărată, în acel moment m-a cuprins o disperare fără margini.

„M-am ras, trebuie să mă tund 0. N-am încotro. Nu pot să ies din casă în halul ăsta. Nici nu mă duc la nuntă. Poa' să cadă cerul pe pământ că nu mă prezint cu „căchiţa” asta. Asta e. Are dreptate mama: AŞA-MI TREBE'!”
Totuşi, mai aveam o speranţă. Coafeza a zis că am părul fin şi că nu ţine până duminică. Aştept până sâmbătă şi dacă nu se „lasă” îl tai!

Frate-meu mai mic, care urmărise toate scenele, înţelege prin ce trec şi vine la mine să mă încurajeze.
--- „Lasă, Cristina, că-ţi stă bine, ce ştiu ei?! Dar abia să abţinea săracu' ...să nu izbucnească-n râs. Îi „jucau ochii în cap”. Am apreciat gestul, i-am fost recunoscătoare, dar ştiam că nu credea nici el ce zice.

Le-am zis tuturor că nu merg la nuntă cu capul ăsta. N-am cum.

Sâmbăta mă spăl pe cap aşa-ntro doară. Era „zi de spălat pe cap”. Şi poate..., cine ştie, se întinde la loc. După ce mă clătesc, îl usuc puţin cu prosopul şi când mă uit în oglindă, ameţesc de bucurie.
 „Uite mă, ăsta era coafura ce voiam! Mulţumescu-ţi, Doamne!” şi ies râzând ca o nebună să le arăt tuturor ce coafură super am.
 „Bă, fraţilor. Am făcut mişto de voi, le zic. Uite coafura!”. De fapt, minţeam cu neruşinare pentru că habar nu aveam că avea să se reîntoarcă la forma de bucle!

Şi aşa a fost.

Îţi aminteşti fraza din articolul precedent: „eu nu urmăream moda, dar o făceam?” Ei bine, uite un motiv pentru care am acea prezumţie. Până atunci nu văzusem o singură persoană cu părul creţ ca al meu. În sâmbăta următoare erau cel puţin 4 fete cu aceiaşi coafură! Să cad jos, nu altceva! (scuză pleonasmul)

Dar nu de bucurie, cum ar fi firesc. Că na... am făcut moda, dar de ciudă! Voiam să fiu unicat, frate! „Fir-ar mama ei de treabă. Acu' chiar că trebuie să mă tund 0!

Dar n-am făcut-o pentru că iubeam părul lung. Am aşteptat cu nerăbdare să se strice singur. În fond, coafeza a zis că n-o să ţină mult. A fost perfect la nuntă. Hai încă o săptămână... dar va veni ziua când se va îndrepta la loc. Aha.... Aşteaptă şi speră... pe naiba!!!

Mi-a ţinut cred, mai mult de 1 an! Nu-l mai suportam deloc. Toată lumea avea părul creţ acum. Pe stradă, în sat, în autobuz, în oraş. Parcă toate femeile din lume se „luaseră după mine”. Şi nu-mi plăcea DELOC.

Într-o zi i-am cerut prietenei mele, Mihaela, să-mi taie creţul ce rămăsese că nu voia să dispară cu niciun chip.

---„Taie tot, până ajungi la părul meu natural”. Şi-am jurat (încă o dată) că-n viaţa mea n-am să-mi mai fac un tratament de genul ăsta părului meu.

Pe cuvânt, fetelor. Cât timp ai „părul tău" poţi să-l îndrepţi, să-l pui pe bigudiuri, să-l dai cu gel... sau mai ştiu eu ce... În momentul în care ţi-ai făcut „permanent”, nu prea mai ai ce să-i faci. În afară de... tăiat! Sau umblat cu căciulă şi vara. Dar asta-n capitolul următor. :)