Româna - o necunoscută

Limba română şi greşelile mele (imperdonabile).  

Când am început să scriu mi-a fost tare frică de reacţiile anumitor persoane. Scriind, în mod public, te expui la tot felul de atacuri. Se ştie. Am încercat să mă pregătesc psihologic... Din nefericire, oricât te-ai pregăti nu foloseşte la nimic!

Cine mă cunoaşte ştie că nu-mi place să fac greşeli. De niciun fel, dar acum far referinţă exclusiv la greşelile gramaticale.

Habar nu aveam că scriu aşa de prost. Deseori o simplă virgulă îmi dă mari bătăi de cap. Nu pot să dorm, mă zvârcolesc, mă învinuiesc şi-mi impun să fiu mai atentă. Mă cuprinde o frustrare nemărginită şi mă gândesc că ar fi mai bine să renunţ la scrisul în public.

Încerc să mă corectez căutând informaţii, documentându-mă dar... tot îmi scapă (chiar prea) multe greşeli.  Îmi vine să plâng când le descopăr singură (după mult timp). Disperarea devine "patroană" şi-mi spun că sunt o mare ignorantă. Şi iarăşi caut să mă corectez, să învăţ, să-mi intre bine-n cap. Să nu mai uit, să nu mai confund. Dar... nu reuşesc întotdeauna.

Câteva persoane (foarte dragi) mi-au scris mesaje personale să mă avertizeze de o anumită greşeală.

Luci mi-a scris că „patetic” NU este sinonim cu „penibil”. Dacă nu mi-ar fi zis... habar nu aş fi avut. Sincer, toată viaţa am fost convinsă că patetic este sinonim al cuvântului penibil. Dar nu este, nu în limba română!

Tot Luci m-a avertizat că „virusuri” este un termen biologic (agent patogen) iar „viruşi” = informatic (computere). Viruşi informatici şi virusuri intestinale, pentru mai multă claritate. M-a pufnit râsul când m-a atenţionat în mod foarte serios. Această greşeală a fost voită, dar, cum nu sunt foarte rapidă la tastat, nu am avut timp să pun ghilimele. Eram ironică. Totuşi, intenţia este de lăudat.

De ex. Alina. M-a avertizat că am scris „duminecă” în loc de „duminică”. Am controlat şi nu mi-a venit să cred când am găsit această greşeală de mai multe ori în diferite articole. Cum naiba să fac o greşeală atât de tâmpită!? O dată mai merge, poate fi eroare de tastare, dar de 3-4 ori??! Dar uite că se poate. Cum?! Nu ştiu exact. Explicaţii ar putea fi mai multe: neatenţie şi/sau ignoranţă.

Tot Alina, dar alta :), mi-a adus la cunoştinţă că am scris 20 de cm în loc de 2,0 cm. (20 mm). Dacă nu ar fi notat ea, mai mult ca sigur, eroarea ar fi încă acolo şi oricine ar fi citit acea reţetă s-ar fi crucit!

Aseară, (pe blogul culinar) am primit un mesaj care m-a făcut să plâng instantaneu. Se scrie „amesteca” şi nu „mesteca”. Am rămas trăznită! Cum este posibil să nu-mi fi dat seama de eroare singură!? Mesteca= mesteci cu dinţii; amesteca= amesteci ceva, în ceva, cu ceva, etc. Cine nu ştie asta?! Totuşi, deseori fac această greşeală! Se înţelege conceptul, dar.... este greşit! Şi nu este admisibil! Mi-e foarte ruşine. Şi sunt frustrată. Nu am dormit bine.

Nu mai am curaj. Învăţ, dar nu ajunge. Faptul că am fost plecată 10 ani din ţară şi m-am concentrat, (exclusiv) pe limba italiană, nu este o scuză! Gândesc (încă) în italiană şi, deşi sunt surori gemene, când traduc din italiană în română frazele nu sună, întotdeauna, corect în română. Când citesc, citesc în italiană sau engleză şi, fără să vreau, acest lucru se reflectă în mod negativ asupra exprimării în limba mea maternă. Pentru mine sună corect şi abia după ce recitesc de vreo 5 ori îmi dau seama că nu e „chiar" corect. Şi asta mă face să fiu tristă şi mânioasă. Pe mine! Că nu sunt destul de profesională. Limba română e una, italiană alta, iar engleză o ştiu toţi. De ce naiba nu reuşesc să scriu/să mă exprim corect în niciuna din limbile astea?! Mă străduiesc aşa de mult! Eu nu mai ştiu ce e corect şi ce (pro)vine din engleză sau italiană. Este absurd şi mi-e jenă. Mă simt neputincioasă şi complet ignorantă!

Apelez la tine.

În primul rând - Te rog să mă ierţi pentru toate greşelile pe care le fac.

În al doilea rând - Nu ezita, TE IMPLOR, să mi le aduci la cunoştinţă! Poate nu am observat, poate e o eroare de tastatură sau poate chiar nu ştiu. Faptul că mă corectezi este IMPORTANT pentru mine. Un ajutor inestimabil. Şi-ţi sunt recunoscătoare. Te rog să nu te îndoieşti!

Multă lume urăşte să fie corectată, mi s-a spus. Eu nu cred că cineva urăşte să fie corectat. Mai degrabă, urăşte modul în care i se aduce la cunoştinţă că a greşit. Tonul este FUNDAMENTAL.

Nu poţi să-mi spui „--- mai sunt şi alte greşeli de ortografie, dar nu contează... .” scriind cu literă mică la început de frază!

Acestea NU sunt observaţii constructive, dar aere de superioritate. Şi eu detest aroganţa. Mai mult decât greşelile de ortografie. Pentru că... unii nu au studiat, dar sunt educaţi.

Fraţilor, greşesc şi mi-e ruşine! Dar, VĂ rog, sunt moduri şi maniere. Cine are urechi, să audă!

Mulţumesc.