Durerea şi egoismul

Mai întâi de toate, trebuie să fac o premiză: NU JUDEC oamenii, dar îmi permit să vorbesc despre acţiunile/comportamentul lor pentru că toţi avem dreptul la o opinie; mai ales când vorbim în cunoştinţă de cauză. 

Scriu din experienţă, exclusiv cu scopul de a încerca să demonstrez, cu vorbe mici, că toţi putem vedea/analiza fără să fim psihologi/psihiatri/filozofi şi varie. Dar una e să analizezi şi alta e să judeci. 

În decursul anilor m-am schimbat foarte mult, asta pentru că nu-mi plăcea cum/cine eram. „Am lucrat (şi continui să o fac)” fără oboseală la modelarea/transformarea caracterului meu. Am învăţat să-mi contrelez impulsurile, instinctele, preconcepțiile, etc. care conduc un om să se comporte în mod egoist. Înainte de asta cred că se poate spune că „judecam oamenii”.

După ce am trăit pe pielea mea o sumedenie de istorii la care nu mă aşteptam (ca majoritatea oamenilor de pe terra), am învăţat că nu ai dreptul să judeci pe nimeni fără să fi trăit o experienţă identică. Şi nici atunci! Pentru că toţi suntem unici şi reacționăm diferit în toate contextele.

Dar ai dreptul la o opinie personală fără prezumpție, aroganţă, aere de superioritate, acuze, resentimente... O opinie care poate ajuta pe cineva.

Sunt o statornică luptătoare împotriva prejudecăților, preconcepțiilor, rasismului, homofobiei, a egoismului/egocentrismului, răutăţii, cruzimii, mizeriei morale, aroganţei, şi tot ce răneşte pe alţii. Asta nu înseamnă că sunt un înger, am şi eu „nebuniile mele”, dar pot să zic cu mâna pe inimă că NU JUDEC, Nu acuz, dar VĂD/observ/notez si iau aminte.

Nu am spus niciodată:

---„eu nu aş fi făcut aşa ceva în locul lui cutare” pentru că NU am fost în locul lui, pentru că am un caracter diferit, pentru că văd lucrurile altfel, etc.. Dar mă supără îngrozitor să văd cum oamenii calcă în picioare sentimentele/demnitatea altora, fără niciun scrupul; cum rănesc şi pretind...

Când ceva rău mi s-a întâmplat nu m-am întrebat niciodată:

---„DE ce MIE?”, dar nu am putut să nu mă-ntreb:

---„De ce?” pentru că nu am înţeles şi nu voi înţelege niciodată de ce trebuie ca cineva să sufere. Oricine, nu numai eu.

De mic copil am observat cum mulţi oameni vorbesc permanent despre durerea lor şi-ţi impun să o „respecţi”, să o accepţi ca şi cum ei ar fi singurii din univers care suferă. De durerea ta nu le pasă pentru că NU o văd, pentru că...

---„Tu ce motive ai să suferi?” Asta este judecată (un ex.)... şi n-am făcut-o niciodată. 

Cum am mai spus, ce-i în inima unui om numai el ştie. Dacă nu-ţi toceşte nervii cu problemele lui, NU ÎNSEAMNĂ că nu are. Dar că le ţine pentru el, tocmai pentru că tu le ai pe ale tale şi nu vrea să te încarce. Asta nu înseamnă că nu ai dreptul să te destăinui, să vorbeşti cu nimeni despre ce-i în inima ta... Ba este foarte indicat, îţi face bine, dar nu ai dreptul să o faci non stop ignorând sentimentele celui care te ascultă.

Fac un apel la toţi oamenii care mă citesc:

--- TOŢI suferim, dar absolut toţi! Chiar şi un copil de 3 ani... suferă infinit când nu poate să înţeleagă de ce tata o loveşte pe mama, de ce mama plânge, de ce oamenii mari urlă unii la alţii, etc. Toţi suferim, dar unii ascund suferinţa sub o mască de zâmbet. Din iubire şi respect! Cum am scris aici.

Nimeni nu are dreptul să-ţi impună suferinţa lui călcându-ţi în picioare sentimentele/munca/lupta pe care o depui să stai la suprafaţă, să nu te laşi pradă disperării. Pentru că tuturor ne este greu, într-un mod sau altul, dar fiecare reacționează diferit... asta depinzând de gradul de egoism ce fiecare dintre noi a dezvoltat de-a lungul anilor.

Depinde şi de capacitatea de a iubi şi a VEDEA şi pe cel de lângă noi.

Depinde de cât suntem dispuşi să VREM să vedem suferinţele celor din jur.

Să ignori sentimentele celor care te înconjoară, să ignori faptul că acţiunile tale rănesc fără cruzime, să ignori durerea celui de lângă tine, etc... înseamnă egoism/egocentrism total.

Aşadar, oamenilor, eu NU VĂ judec, dar VĂ rog/VĂ implor, uitaţi-vă puţin în jur (mai ales la cei apropiaţi: soţi, copii, părinţi, prieteni, etc.) şi deschideţi-vă inimile deoarece NU NUMAI voi suferiţi. Nu vă opriţi la cuvinte... Pentru că "ochii văd numai ce MINTEA (eu spun inima) este dispusă să accepte" (Perception - Seria a 2 a, ep. 3)

Nu impune şi nu pretinde ca ceilalţi să-ţi suporte comportamentul execrabil (supărarea imprimată permanent pe faţă, nervii, isteria, lacrimile infinite), nu distruge munca oamenilor pe motiv că suferi/ai suferit. Pentru că toţi avem slăbiciunile şi durerile noastre. Şi totul are o limită, adică aşa ar trebui să fie.

În cazul în care ţi-a plăcut (sau te-a ajutat) ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc. 

Pace/seninătate, iubire şi respect  îţi doresc!