Horoscop

Încă mai râd după ce am citit un articol despre femeia scorpion. Dar nu-i un râs de fericire, mai mult isteric aşa... amar... trist. 
Ţinând cont de asta, te rog să-mi scuzi eventualele lucruri fără sens pe care aş putea să le scriu.
De ce tocmai despre femeia Scorpion? Adică vrei să zici că nu ştii că sunt născută în această zodie?! Păi bine mă, cum se poate aşa ceva? De neiertat. :D

Am mai citit horoscop-uri, am avut discuţii foarte controversate cu persoane care cred cu fermitate, dar nimeni nu a reuşit să mă convingă (încă). 
Nu am nimic împotriva celor care cred, pe bune. Se vede că au o minte mai deschisă, nu ştiu ce să zic.

Revenind la horoscopul „meu”... băi am rămas mască de câte afirmaţii „se potrivesc”. Ori de câte ori citesc un horoscop am aceeași impresie. Şi... mă gândesc că tot la fel li se întâmplă şi altora. Instinctiv/inconștient aleg ceea ce-mi place de la un horoscop, sau îl sucesc - îl învârtesc până cred că-s chiar aşa cum mă definește horoscopul. Iar dacă ceva nu-i pe placul meu ignor sau zic:
--- „Ce mare tâmpenie, nu-i adevărat! Cum să se generalizeze aşa?! Neah... ”

Citind un anume articol „hoporoscopic” (extrem de interesant, lung/plin de detalii) psihicul meu a fost „flauşat” la maxim (expresie furată de la Bianca) de mai multe ori, dar aşa a fost şi plesnit la greu pe alocuri.
Acuma eu... nu ştiu dacă este pentru că eu nu am avut decât o dată (când eram tare mică) sentimente de răzbunare şi horoscopul zice că asta-i firea mea,
sau pentru că nu urăsc pe nimeni personal (urăsc acţiunile, nu persoana) deoarece consider că ura este nimicitoare şi-ţi distruge pacea (lucru de neprețuit pentru mine),
sau pentru altele care sunt scrise şi afirmate/proclamate ca adevăruri absolute despre toţi (toate, în acest caz) cei născuţi în această zodie...; nu ştiu exact pentru ce (că-s mai multe chestii cu care nu mă pot identifica), însă aleg să nu cred în astfel de scrieri.
Pentru că dacă cred trebuie să fiu de acord cu tot. Şi nu-s. Dar tu poţi să o faci, nu te condamn/judec.

Mă simt să-ţi zic părerea mea despre prejudecăţi, fixaţii şi fanatism legat de credinţa asta în horoscop-uri. Uite o mică povestioară:
Un prieten de-al meu a fost abordat de o fată tare frumoasă. Foarte măgulit prietenul răspunde la avans şi încep o conversaţie... să zicem. Prima întrebare pe care a pus-o fata a fost:
--- „Ce zodie eşti?
--- „Berbec.” (nu ştiu dacă chiar asta-i zodia lui, nu-mi amintesc = nu am dat importanţă, este prima şi singura care mi-a venit acum în minte) Atunci fata, s-a întors pe călcâie şi s-a îndepărtat dezgustată.

Măi frate, mă, cum să judeci tu un om după zodia în care este născut? Nu-ţi dai seama că-i absurd? Un om poate gândi cu mintea lui, se poate schimba total în decursul anilor, poate fi un om minunat chiar dacă zodia afirmă că-i un terchea – berchea.
Sau invers: zodia poate să afirme că-i un om extraordinar de fidel (de ex.) când el schimbă gagicile ca femeile poşetele.

Nu-ţi zic să nu crezi... dar să nu te ghidezi exclusiv după asta (sau alte adevăruri absolute care generalizează).

Dă o şansă omului să-ţi arate cine e, numai după ai dreptul să-l judeci, să-l tai şi să-l dai la câini... WTF!?

Post a Comment

2 Comments

  1. am citit in horoscop ca astazi o sa am noroc:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă bucur! Așa să fie. Eu vreau să cred numai când îmi zice lucruri bune/pozitive. Restul îs minciuni. :D

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>