Mânia

Cunoaşte toată lumea expresia: „a ţine mânie?” Bănuiesc că da, dar poate nu toţi ştiu ce-nseamnă exact.

A ţine mânie înseamnă să nu vorbeşti cu cineva din cauză că te-a supărat (dintr-un motiv sau altul).

Să-mi zică cineva că nu s-a mâniat niciodată! Nu cred că există aşa ceva. Este un comportament destul de comun şi foarte neplăcut pentru ambele persoane incluse.

Cunosc oameni care se supără atât de tare încât nu-ţi mai vorbesc cu lunile, anii sau chiar niciodată.

Şi eu m-am supărat odată pe cineva şi nu i-am vorbit vreun an. Da, o să-mi amintesc toată viaţa. Aveam vreo 18 ani, cred. Urât comportament. Acum, bineînțeles că depinde foarte mult de ceea ce ţi-a făcut de te-a supărat aşa de tare încât să decizi să nu-i mai vorbeşti.

Este foarte uşor să ţii mânie pe cineva cu care te întâlneşti rar, nu trebuie să faci niciun efort. Vine de la sine. Dar mânia între soţi/persoane care trăiesc sub acelaşi acoperiş/persoane cu care dai ochii de 15 ori pe zi, este foarte greu de înţeles.

Cum poţi tu să vii acasă de la servici fără să zici bună ziua, să te aşezi la masă fără să priveşti măcar persoana de lângă tine? Cum poţi să dormi în acelaşi pat cu ea şi să te încăpâţânez să ţii mânie?

După un timp devine rutină, intră în normalitate şi pot merge înainte ani de zile aşa.

Toţi avem orgoliul/deminitatea noastră şi avem dreptul să ne simţim răniţi când cineva ne privează de respect, dar de aici şi până a înceta să ai un dialog cât de cât decent cu persoana de lângă tine, este cale foarte lungă.

Sunt de părere că-n momentul în care doi nu-şi mai vorbesc, chiar şi numai pentru o săptămână, ar trebui să se despartă. Nu zic de tot, dar temporar; până când amândurora le trece. Cel care a greşit cere iertare, cel care a fost rănit iartă.

Dar ce faci când ambii afirmă că e vina celuilat? Când acel care a greşit, nu realizează că a făcut-o sau susţine că a făcut-o din reflex pentru că celălat a început (a răspuns provocării)? Poate unul insistă să rezolve conflictul, încearcă să explice, dar celălat nici NU vrea să audă.
Pe bune, ce faci? Cum ajungi la un compromis?

Are rost să mai staţi împreună? Pentru ce? Nici măcar nu vă mai priviţi. Sunteţi duşmani de moarte. Două cuţite în aceeaşi teacă.

Nu ştiu tu câte persoane cunoaşti aşa, dar eu cunosc destule. Ori de câte ori îi văd, mă îngrozesc şi-mi imaginez că este extrem de greu pentru amândoi.

I-am vorbit cuiva o dată despre o reţetă de a mea puţin extravagantă şi am întrebat dacă ar vrea să o probeze. A răspuns urgent că nu poate să o facă pentru că soţul nu-i vorbeşte de 5 ani şi ea nu poate să ghicească dacă o să-i placă sau nu. A zis că dacă nu-i place, se ridică pur şi simplu de la masă şi pleacă la calculator fără să zică un singur cuvânt. Fără să explice motivele pentru care nu mănâncă.

WOW. Mi-a fost greu să cred că este posibil o conviețuire în acest context, şi totuşi sunt încă împreună. Dar nu se vorbesc de ani buni.

Mai contează acum care din doi a greşit? Sigur că contează, dar până unde? Nu ar fi mai bine să-şi vadă fiecare de drumul lui? Personal nu aş accepta o astfel de situaţie.
Sunt de părere că fără dialog NIMIC nu se rezolvă.

Este tipic de bărbaţi să fugă din faţa femeii când aceasta se supără.
Mulți dintre ei sunt convinşi că dacă evită o ceartă/o explicaţie, problema dispare.
După mine, nu numai că nu dispare, dar se acumulează altele până când relaţia se va transforma într-o bombă atomică.

Toţi greşim, unii mai mult decât alţii. Unii greşesc „din răutate” alţii din lipsă de atenţie, alţii se consideră fără păcat... Şi merg înainte aşa... ca doi străini într-o staţie de metro.

Incredibil de trist. Extrem de îngrijorător pentru rasa umană. Doar animalele inferioare nu au darul vorbirii. Ne întoarcem la origini? Puţin mai multă toleranţă şi capacitate de iertare, nu ar strica. 

Multă înţelegere, iubire, respect şi seninătate îţi doresc.

În cazul în care ţi-a plăcut (ţi-a stârnit un zâmbet sau/şi te-a ajutat) ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.