Casnica

În România (nu numai, evident) sunt multe femei care nu au un servici (cu acte în regulă), în afara casei. Dar au bărbaţi care se trezesc dimineața (sau care lucrează în schimburi) şi stau plecaţi în jur de 8-10 ore.

Când se întorc sunt supăraţi, obosiți = abia își târâie picioarele, parcă au spart pietre toată ziua.

Femeia, cum apare el, îi prepară masa şi se străduiește să-i facă restul zilei suportabil.

În fiecare aceeași poveste.

Pentru un timp femeia nu zice nimic, pentru că se simte vinovată că nu are un loc de muncă ca soţul/partenerul ei.

Nu-i cere absolut nimic/nu se aşteaptă la nimic de la el... şi aici NU mă refer numai la bani (nu are nevoie), oricum ar fi, se simte inferioară. Toată ziua trebăluiește prin casă, nu stă o clipă. Mereu este câte ceva de făcut, şi dacă nu este, caută. Dar, de obicei, este... şi-ncă multă.
Dacă mai are şi copii, atunci chiar că nu mai are timp de nici unele.

Când soţul/partenerul e acasă ea lucrează şi mai mult, că trebuie să aibă şi grija lui. 

El... pentru că are un servici în afara casei, se aşează în faţa televizorului sau a calculatorui... că na, trebuie să se relaxeze,... EL a muncit! El pune pâinea pe masă, el duce casa înainte.

Şi femeia înghite pentru că, din motive pe care numai ea le ştie, a renunţat la servici în favoarea familiei. Sau poate a avut şi l-a pierdut iar acum îi este greu să mai găsească unul.

El zice că o iubeşte... şi când o vrea... ea trebuie să fie dornică şi proaspătă...

--- „Iubitule, sunt obosită...” spune ea cu voce slabă.

--- „Cum adică eşti obosită??!!! Dar n-ai servici, de ce ai fi tu obosită? Ai început deja să faci ca toate celelalte (muieri) care uită de datoriile de soţie/parteneră pe care le au?!

Ea, frustrată şi umilită, poate încearcă să-i explice că şi ea munceşte, chiar dacă nu are „un serviciu în afara casei”. Încearcă să-i spună că dacă el se trezeşte la 5, o face şi ea şi apoi nu se opreşte din muncă până când nu s-a aşezat în pat.

Pentru el ziua s-a terminat când a ajuns acasă... pentru ea, atunci începe greul.

Şi, resemnată, i se dăruiește, cu inima grea şi ochii plini de lacrimi. El nici nu vede suferința în ochii ei...

--- „Îţi place iubito?!”...

--- „Da, foarte mult.” şopteşte ea cu voce sugrumată. Şi de atât are nevoie el.

--- „Ce multă plăcere îi dau... ce poate să-şi dorească mai mult?!”

Sâmbăta (poate/de obicei) e liber... şi se oferă să o ajute la treburile casei. Ea apreciază gestul si-i dă câteva îndeletniciri.

El le face forțat, spunând că nu ştie/nu poate/nu a învățat niciodată. Ea încearcă să stea calmă, îl îmbrăţişează/îl sărută şi-i explică cum se face (din nou). Asta când nu se enervează la culme că e a 10 oară în care TREBUIE să-i explice, ca la copii, aceleași lucruri de mai multe ori.. Iar el tot nu-nţelege.

--- „De ce te superi?! Doar ştii că trebuie să-mi spui ce vrei să fac, că eu nu mă pricep; ţi-am mai zis...”

Dar ori de câte ori i-ai explica, ori de câte ori i-ai spune CLAR cum se fac lucrurile... el are mintea în altă parte. Faptul că s-a oferit să facă ceva ar trebui să ajungă.
--- Nu e că dacă s-a oferit, chiar trebuia să facă! Nu... el şi-a făcut datoria... el are un loc de muncă.

Termină ceea ce a început, cu chiu şi vai,... se spală scârbit pe mâini şi fuge la calculator... are un joc de care NU e dependent.

Nu, dar trebuie să joace în fiecare zi (mai ales dacă nu o face la servici)... că este momentul în care EL se relaxează.

Şi ea argățește prin bucătărie. Vrea să-i gătească ceea ce-i place lui... şi are inima grea, din ochi îi curg lacrimi calde. Se simte ca o sclavă. Iar când el observă (DACĂ) o întreabă ce are... ea îi spune iar el replică nonşalant:
--- „Dar nu ţi-am zis eu să faci nimic. Nu mai fă, iubito.”
--- „Şi cine face?!”
--- „Fac eu, lasă.”
--- „Da... SIGUR!!! Tu nu eşti în stare să cureţi masa după tine. Aşa zici mereu...”

Se-ntreabă dacă aşa va fi toată viaţa ei... dacă aşa este viaţa în doi. 

--- „Merită toate sacrificiile şi compromisurile pe care le fac?!”

A renunţat la aşa multe lucruri... şi pentru ce?! Era perfect capabilă să trăiască şi singură. Nu avea nevoie de un bărbat...
Cu ce-o ajută el?! Ce-i dă mai mult decât avea ea înainte?!

Nimic, ba nu, STAI!!!... ea are mult mai multe lucruri de făcut de când stă/trăieşte cu el. 

Ea are datorii... el numai DREPTURI... (scrie şi-n Biblie).

Că aşa e viaţa în doi...

--- „DĂ-MI tu, că eu merit”... am un servici.  

Aceasta-i viaţa de familie/în doi.

DE CE AR TREBUI EU să renunţ la independenţa mea pentru un infern ca acesta?!

Ca să nu dorm singură?!
Dacă sunt singură în tot restul zilei... de ce-aş avea nevoie de cineva noaptea?! Să nu mă lase să dorm în pace?! Să-mi ţină de frig?

NU, mulţumesc... pentru asta există centralele, caloriferele şi sticlele cu apă fierbinte. Ele... NU pretind nimic. Ele dau ceva.. şi e mai mult decât poate să-mi dea mie un bărbat.