Drag cititor fidel și infidel,
Uite că în sfârșit scapi de mine. Poate ți-ai dat seama de mult timp de ce postez așa de rar.
Odată, când am început să scriu pe bloguri, postam în fiecare zi.
În fine, ăsta-i motivul. În timp ce scriam cărți, cochetam cu măicia (călugăria).
Ani de zile am amânat inevitabilul.
O persoană așa de introvertită ca mine, care se simte bine doar în solitudine absolută, ce poate să facă în viața ei decât să se călugărească?
M-am gândit des la călugărie, cum am spus.
Cred că aveam 22 de ani când am luat decizia să mă fac maică, însă un preot m-a descurajat.
I-am dat dreptate... pe atunci încă nu știam în ce direcție să merg.
Însă după atâția ani de chin în lumea în care nu m-am simțit niciodată și nicăieri acasă, când am intrat în mănăstirea în care deja sunt - postarea asta a fost scrisă și programată anul trecut, la fel ca toate celelalte de pe bloguri și rețele sociale - ziceam, când am intrat aici, am simțit o senzație de pace absolută.
Pace interioară și exterioară.
E o mănăstire mică, o clădire din chirpici, sunt numai câteva femei aici, pisici, șoareci și câte-o vulpe.
Da, le văd trecând prin fața geamului de la chilia mea.
Nu avem apă curentă, electricitate, internet, telefoane.
Suntem rupte de lume, la marginea unei păduri din Italia. Aș fi preferat să fiu la mare, dar... numai aici mă simt acasă.
Am doar hainele de pe mine și nu există libertate mai completă decât asta.
Aici am scris mai multe, ca să vezi că sunt serioasă, dacă ești interesat:
- https://imicurgmuciideciexist.blogspot.com/2023/04/ma-duc-la-calugarie-adio.html
- https://iliveisuffer.blogspot.com/2023/04/goodbye-i-am-going-to-be-nun.html
- https://authorcristinag.blogspot.com/2023/04/i-am-leaving-world-to-become-nun.html
- https://authorsforlife.blogspot.com/2023/04/so-long-i-am-retiring-to-monastery.html
- https://dezvoltarepersonalasimotivatie.blogspot.com/2023/03/adio-ma-fac-calugarita-maica-sora.html
- https://icristinagherghel.blogspot.com/2023/03/ma-fac-maicuta-de-clauzura.html
Doresc să-ți mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ai acordat de-a lungul anilor.
A fost o adevărată onoare și un absolut privilegiu să am atenția ta, chiar și numai pentru o secundă, poate doar ca să mă insulți.
Te iert dacă ai făcut asta și sper ca și tu să ierți pe alții care ți-au greșit.
Dumnezeu să te aibă în pază în toate zilele vieții tale. 🙏 🙏 🙏
Dumnezeu să te aibă în pază în toate zilele vieții tale. 🙏 🙏 🙏
Cu recunoștință și profundă umilință,
Sora Maria-Cristina Benedictina
Sora Maria-Cristina Benedictina
PS Cărțile mele vor rămâne la vânzare, deoarece, oricât de mult mi-aș dori, nu pot trăi cu aer și rugăciuni. Poate pe lumea cealaltă. 🙏
Mulțumesc frumos pentru vizită!
🕮
Cărțile mele de auto-ajutor și dezvoltare personală se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie.
Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play – doar pe acelea noi, semnate cu numele meu întreg: Cristina Gherghel.
Știi că obișnuiam să public cu Cristina G. (cu punct după G.). Aici ai linkul cărților semnate cu acest nume.
🎁
Le poți avea GRATUIT dacă dorești să le recenzezi.
Contactează-mă prin formularul de contact. Pe rețelele de socializare intru rar.
💞
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive.
💯Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală. Dar nu numai. ☺️
Disclaimer
O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat. Asta înseamnă că eu câștig un procentaj din (eventualele) vânzări generate de aceste linkuri și bannere.
O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat. Asta înseamnă că eu câștig un procentaj din (eventualele) vânzări generate de aceste linkuri și bannere.
Pentru detaliile complete, apasă aici.
Credit fotografii
Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.
0 Comments
Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.