Schimbarea la fata: Sablon actualizat

În sfârșit a luat loc și schimbarea la față a șablonului! 
EuMerit a fost actualizat! 
Acum e mobil prietenos, receptiv și... în culorile curcubeului, precum este și faviconul. 

Ce-i favicon (ul)? 
Emblema blogului. 
Este chiar un curcubeu care pornește dintr-o inimă. 

Eu-merit-blogger-template-pastel-colours-slider



Îți place, nu-ți place (îmi pare rău, dar gusturile sunt... personale), însă eu nu-mi stau în piele de bucurie. 
Asta deoarece https://eumerit.blogspot.ro este blogul pe care am început să scriu (în 2012) și să public fel de fel de gândiri, trăiri, sugestii... 
Mă rușinez de unele postări, pe care nu le șterg deoarece sunt proba că am crescut, m-am dezvoltat, m-am modelat, adaptat ș.a.m.d. 

Am muncit enorm, am amânat să-l schimb din cauza meniului extrem de plin, așa că, ce crezi? 
Am angajat un profesionist să se ocupe de asta, ca eu să mă concentrez pe scris. 
Mi-a trebuit mult timp să învăț să deleg și-am crezut că delegarea constă în a explica cuiva ce să facă, iar această persoană duce la îndeplinire proiectul în mod autonom. 
Nimic mai departe de adevăr în situația mea. 
Am muncit alături de acest profesionist vreo 5 zile, explicând în repetate rânduri o mulțime de chestii. 
N-a fost doar un blog în lucru, ci 15. 
De aia atâta migăleală. 

Munca-i încă în curs (retușăm pe ici, pe colo), dar am vrut să anunț că, schimbarea la față, planul ambițios anunțat acum... 1 an, a fost dus la îndeplinire. 

Îmi țin promisiunile și orice acțiune pe care am anunțat-o, se va întâmpla, chiar dacă nu când mi-aș fi dorit, precum e cazul centrului de bătrâni https://iubitibatranii.blogspot.ro
Sunt un simplu om, uneori ținut pe loc de îndatoriri față de cei cu care împart același sânge, și trebuie să fac lucrurile pas cu pas. 
Acest centru se va deschide într-o zi. 
Până atunci însă, trebuie să scriu. Să scriu și să continui să schimb fața multora dintre blogurile mele. 
Șabloanele trebuie actualizate și când ai 75 de bloguri... munca-i colosală. 
Mă ia cu răcori numai cât mă gândesc. 
Dar, am început și voi continua. 

Lista blogurilor, pe care te aștept cu mare drag, o găsești aici. Apasă (click)
Atenție căci vei fi condus pe un alt blog (al meu). 
Când ai 75 - pardon 78, ai de unde alege. 

Profilul meu de blogger (cred că poza-i pe la sfârșitul materialului) are lista completă oricum. 

Stai pe fază, căci am multe de anunțat în acest an: 2022. 
Îți mulțumesc pentru vizită! 

Să auzim numai de bine! 


Post a Comment

0 Comments

>